15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAvion al Malaysia Airlines, aterizare de urgență

Avion al Malaysia Airlines, aterizare de urgență

Un avion aparţinând companiei aeriene Malaysia Airlines a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, pe aeroportul de la Kuala Lumpur, din cauza unei probleme tehnice, a anunţat compania, citată de AFP, preluată de Mediafax.

Zborul MH192, care tocmai decolase de la Kuala Lumpur şi urma să efectueze o cursă la Bangalore (India), cu 166 de persoane la bord, a fost nevoit să se întoarcă din drum, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, a precizat compania. „Trenul de aterizare drept al avionului a funcţionat în mod defectuos în momentul decolării, iar avionul a fost nevoit să se întoarcă la Kuala Lumpur", a precizat Malaysia Airlines.

Aterizarea de urgenţă la Kuala Lumpur s-a desfăşurat fără dificultate. „Debarcarea celor 159 de pasageri şi celor şapte membri ai echipajului este în curs”, anunţa compania. Înainte de sosirea avionului, ministrul malaezian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, a anunţat într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că, aparent, unul dintre pneurile trenului de aterizare a explodat la decolarea avionului.

„Au aterizat în siguranță”, a afirmat Hishammuddin într-un mesaj postat ulterior pe Twitter. Malaysia Airlines se confruntă de la 8 martie cu dispariţia misterioasă de pe ecranele radarelor a zborului MH370 către Beijing, care, dintr-un motiv necunoscut, şi-a schimbat ruta şi s-a prăbuşit în Oceanul Indian cu 239 de persoane la bord.

Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă