14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAvion rusesc prăbuşit. Cel puţin 40 de oameni au murit

Avion rusesc prăbuşit. Cel puţin 40 de oameni au murit

Un avion de fabricaţie rusească s-a prăbuşit, miercuri, în Sudanul de Sud. Accidentul aviatic a provocat moartea a 41 de persoane aflate la bord şi la sol, au declarat un oficial şi un martor, citaţi de Reuters în pagina online, scrie Mediafax. 

Un membru al echipajului aeronavei şi un copil aflat la bord au supravieţuit, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Ateny Wek Ateny.

Coada şi alte fragmente ale avionului erau împrăştiate de-a lungul malurilor fluviului Nil, în apropiere de aeroportul din Juba, capitala ţării.

Aproximativ 20 de persoane s-ar fi putut afla la bordul avionului, respectiv membrii echipajului şi probabil 10-15 pasageri, a precizat Ateny.

El a adăugat că au fost ucise de asemenea mai multe persoane aflate la sol, întrucât avionul Antonov AN 12 s-a prăbuşit în apropierea unor pescari. “Nu ştim exact numărul persoanelor ucise la sol”, a spus purtătorul de cuvânt.

Un ofiţer de poliţie care nu şi-a prezentat numele a declarat că cel puţin 41 de persoane au murit, precizând că numărul victimelor ar putea creşte.

Un alt martor citat de Reuters a afirmat că a văzut 41 de cadavre la locul prăbuşirii aeronavei.

Anterior, presa locală relata că avionul avea la bord cinci membri ruşi ai echipajului şi şapte pasageri. South Sudan Tribune a scris pe Twitter că două persoane au supravieţuit accidentului, inclusiv un copil.

Informaţiile legate de numărul victimelor sunt, în continuare, contradictorii. Agenţia rusă Sputnik News susţine că la bordul aeronavei se aflau doar 18 persoane, dintre care 12 pasageri, toţi sudanezi, şi şase membri ai echipajului (cinci armeni şi un rus).

Sputnik News îl citează pe purtătorul de cuvânt prezidenţial, Ateny Wek Ateny, care a anunţat că există trei supravieţuitori, aceştia fiind “cetăţeni ai Sudanului de Sud”.

Avionul s-a prăbuşit imediat după decolare, la numai 800 de metri de aeroportul internaţional din oraşul Juba. Locul prăbuşirii se află în zona de sud a Sudanului de Sud, în apropierea frontierei cu Uganda.

Citeşte şi: Războiul secolului XXI: CANIBALISM, violuri și acte de tortură. Unde se întâmplă aceste ATROCITĂȚI

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă