Avocaţii fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone şi ai angajatelor din Primărie care au aprobat funcţionarea clubului Colectiv fără anumite avize au cerut judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti retrimiterea dosarului la procurori, informează News.ro.
Avocații susțin că DNA nu era competentă să ancheteze acest caz.
Cei patru inculpaţi în dosarul autorizaţiilor ilegale acordate clubului Colectiv au reclamat, la termenul de joi, că instanța a fost sesizată nelegal.
“Ce dispoziţie legală a încălcat clientul meu? Parchetul ar trebui să refacă urmărirea penală. Rechizitoriul trebuie restituit pentru refacerea lui. Abuzul în serviciu nu poate fi reţinut pentru clientul meu, DNA nu era competentă să instrumenteze cazul şi rechizitoriul trebuie refăcut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, au susţinut avocații inculpaţilor.
În replică, avocaţii părţilor civile au cerut judecătorilor să respingă contestaţiile, ca nefondate.
"Acestea sunt nişte simple păreri personale. După logica apărătorilor domnului Piedone acesta se bucură doar de beneficiile funcţiei, în timp ce subordonaţii săi semnau la ordinul lui, tot fără nicio responsabilitate”, a arătat un avocat al victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Procurorul DNA a cerut şi el respingerea contestaţiilor ridicate de apărătorii fostului primar.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare asupra acestor cereri, urmând să dea o soluţie definitivă peste o săptămână.
Dacă magistratul respinge contestaţiile lui Piedone şi ale celor trei funcţionare din primărie procesul urmează să înceapă, pe fond, la Tribunalul Bucureşti.
În 5 mai 2016, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 la data faptelor, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prin care a vătămat interesele legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.
În acelaşi dosar vor fi judecate Aurelia Iofciu, fost şef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4, pentru două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, Luminiţa Larisa Ganea, consilier superior în cadrul Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 Bucureşti la data faptelor, şi Sandra Ramona Moţoc, referent superior în acelaşi serviciu, ambele pentru complicitate la abuz în serviciu.