18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAzi are loc simularea alegerilor locale din iunie. Sistemul informatic pus la...

Azi are loc simularea alegerilor locale din iunie. Sistemul informatic pus la punct este necesar pentru evitarea votului multiplu

Azi are loc, la nivel naţional, începând de la ora 9.00, prima simulare a sistemului informatic pentru alegerilor locale, pentru evitarea votului multiplu, anunţă Mediafax.

 

Comisia Tehnică a alegerilor locale din iunie va coordona, azi, prima dintre cele trei simulări programate pentru a verifica funcţionarea aplicaţiilor informatice de monitorizare a prezenţei la vot şi prevenire a votului multiplu.

Simularea va fi realizată în condiţii cât mai apropiate de cele din timpul votului, pentru a putea identifica şi remedia eventuale disfuncţionalităţi, anunţa ministrul Petre Tobă la începutul lunii mai. Verificarea de duminică este organizată de Autoritatea Electoral Permanentă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Reprezentanţii acestor instituţii sunt sprijiniţi la testare de cei din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei şi prefecturi.

Sistemul de prevenire a votului ilegal presupune o reţea formată din tablete şi alte dispozitive pentru aproape toate secţiile de votare din ţară. Acestea sunt conectate la internet, la o reţea securizată de STS, De pe tablete se vor transmite în timp real datele votanţilor. Unitatea centrală va putea compara informaţiile cu cele venite de la celelalte secţii de votare. La testarea de duminică, operatorii vor merge în interiorul secţiilor de votare şi vor transmite date, la fel ca în ziua alegerilor, pe reţeaua pusă la dispoziţie de STS, fiind astfel verificate comunicaţiile, anunţă oficialii din AEP.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă