15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialBănicioiu: Suntem aproape de finalizarea a şase noi maternităţi, două vor fi...

Bănicioiu: Suntem aproape de finalizarea a şase noi maternităţi, două vor fi deschise în octombrie

 

 

 

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat sâmbătă că MS este aproape de finalizarea a şase noi maternităţi, două dintre ele urmând să fie deschise în luna octombrie, în Capitală, fiind astfel rezolvată problema privind lipsa locurilor la Terapia Intensivă pentru nou-născuţi.

"Avem problema lipsei de locuri la Terapia Intensivă pentru nou-născuţi, dar niciodată nu ne-am pus problema că acest fapt nu se poate rezolva decât temporar sau prin soluţii de moment, ci prin soluţii permanente, care înseamnă finalizarea construirii de maternităţi", a spus ministrul Sănătăţii, la lansarea primului program de e-learning pe teme de infertilitate.

Nicolae Bănicioiu a adăugat că odată cu finalizarea celor şase maternităţi, se va reuşi deservirea la nivel normal "a tot ceea ce trebuie pe partea de nou-născuţi în România".

Ministru a precizat că primele finalizate vor fi Maternitatea Pantelimon şi cea de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Despre Maternitatea Pantelimon, Bănicioiu a arătat că a fost începută în 2005, iar când el a preluat Ministerul Sănătăţii, unitatea sanitară era finalizată aproximativ 15 la sută.

"Vă pot spune acum că sperăm să o putem inaugura în 30 octombrie. Deci iată că, atunci când există dorinţă şi implicare din partea managementului instituţiei, lucrurile pot fi posibile", a mai spus ministrul.

Bănicioiu a precizat că a discutat cu ministrul Sănătăţii din Grecia, Makis Voridis, prezent la lansarea programului din România, despre noile terapii şi protocoale terapeutice pe care UE se pregăteşte să le adopte.

 "Dorinţa noastră este să asigurăm românilor tot ceea ce este asigurat în celelalte ţări din UE. Terapii noi şi acces rapid la acestea, de aceea ne-am unit eforturile cu ei (Ministerul Sănătăţii din Grecia, n.r.)", a arătat Bănicioiu.

 

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă