UPDATE 18,05: Numele atacatorului de la aeroportul din Orly identificat de presă drept Ziyed Ben Belgacem, în vârstă de 39 de ani, născut în Franţa, a fost confirmat de un oficial francez, informează Associated Press.
În Franța, cazierul lui judiciar includea ”nouă menţiuni” asupra unor infracțiuni de drept comun, inclusiv jafuri armate şi trafic de stupefiante.
Bărbatul care a fost împușcat mortal, sâmbătă, de serviciile de securitate pe aeroportul Orly era un musulman radicalizat cunoscut autorităților franceze și este același individ care a tras asupra poliției într-un incident separat produs mai devreme în cursul aceleiași zile în nordul Parisului, a informat o sursă din cadrul poliției franceze, relatează Reuters citată de Agerpres.
"Un control al poliției rutiere a avut loc la Stains (nordul Parisului) azi dimineață la ora 07:00. Un individ a tras asupra ofițerilor de poliție înainte de a fugi", a declarat o sursă din cadrul poliției.
"Același bărbat — un musulman radicalizat cunoscut poliției și serviciilor de informații franceze — a luat apoi un Famas (pușcă de asalt) de la un militar pe aeroportul Orly înainte de a fi împușcat mortal de un alt soldat", a precizat sursa citată.
O a două sursă din cadrul poliției a afirmat că există o legătură între cele două incidente.
Ministerul de Interne francez a anunțat la rândul său că nu au fost găsiți explozivi asupra bărbatul împușcat pe aeroportul Orly din sudul Parisului.
Secția antiterorism a parchetului din Paris a deschis o investigație în legătură cu incidentul de pe aeroportul Orly și cu atacul comis, se pare, de aceeași persoană asupra serviciilor de securitate la un control de rutină în nordul Parisului.