24 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăSpecialBăsescu a câștigat un proces cu Dan Voiculescu

Băsescu a câștigat un proces cu Dan Voiculescu

Traian Băsescu a câştigat vineri, la Tribunalul Bucureşti, procesul în care Dan Voiculescu l-a dat în judecată pentru declaraţia făcută de şeful statului în iulie 2012, în plenul Parlamentului, potrivit căreia Voiculescu ar fi afirmat că trebuie controlată justiţia, informează Mediafax.

Tribunalul București a admis apelul formulat de preşedintele Traian Băsescu împotriva deciziei din 27 martie 2013, prin care Judecătoria Sectorului 5 a constatat că afirmaţia şefului statului privind controlarea Justiţiei nu poate fi catalogată ca fiind "de interes general, public, politic", însă a stabilit fapta acestuia ca având caracter ilicit.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de constatare formulată în acest sens de către Dan Voiculescu.

Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei Judecătoriei Sectorului 5, respectiv respingerea cererilor privind retractarea în mod public a celor spuse atunci de Traian Băsescu şi publicarea hotărârii definitive pronunţate în cauză.

Decizia de vineri a Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. 
Pe data de 5 iulie 2012, preşedintele Traian Băsescu a declarat, în plenul Parlamentului, că "unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu" a afimat că trebuie controlată justiţia, şeful statului precizând că Parlamentul nu va putea întoarce instituţiile la modul de supunere din 2000-2004.

"Am văzut şi afirmaţiile făcute de unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu, că trebuie să controlăm Justiţia. Dragii mei concetăţeni, această vreme a trecut!", a spus atunci Băsescu.

Cele mai citite

Efectele măsurilor Guvernului Ciolacu: prețurile, în continuă scădere

Prețurile producției industriale au scăzut în aprilie cu 4% față de perioada similară din 2023, în mare parte datorită măsurilor economice adoptate de Guvernul...

Rusia pretinde că vrea să negocieze cu Ucraina dar doar după ce sunt recunoscute “realitățile teritoriale”

Un ministru adjunct de Externe al Rusiei susține că Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina însă cu condiția ca mai înainte să fie...

Baronul de Prahova, Iulian Dumitrescu, surprins la cel mai scump hotel din lume unde camera este 20.000 euro pe noapte

Baronul Lamborghini de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3.200.000 de euro, a dus și duce o viață...
Ultima oră
Pe aceeași temă