12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu, la întâlnirea cu FMI: Nu susţin introducerea unei accize suplimentare la...

Băsescu, la întâlnirea cu FMI: Nu susţin introducerea unei accize suplimentare la benzină şi motorină

Preşedintele Traian Băsescu a primit duminică, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, CE şi Banca Mondială, şeful statului transmiţând că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină, deoarece nu o consideră necesară.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii preşedintele Traian Băsescu s-a arătat nemulţumit că stocul arieratelor societăţilor de stat nu a scăzut conform înţelegerii dintre Guvernului României şi instituţiile financiare internaţionale.

În plus, şeful statului s-a arătat nemulţumit şi pentru că nu este luată în calcul o reducere suficientă a deficitului structural, ceea ce poate duce la măsuri fiscale suplimentare.

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut să sublineze din nou că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină deoarece nu o consideră necesară, cheltuielile bugetare putând fi acoperite fără aplicarea acestei accize, se mai arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Anterior, surse oficiale declarau pentru Mediafax, că preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, iar acciza la motorină va fi amânată cel puţin 3 luni, măsură agreată de premierul Victor Ponta, dar nu şi de PNL, care vede astfel diminuate şansele reducerii CAS din iulie.

“Fondul este flexibil şi insistă doar pe acoperirea deficitului creat prin amânarea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. Nici măcar modul de compensare nu va fi detaliat în scrisoare, dar este evident că până la mijlocul anului se vor face economii de cheltuieli la unele ministere. După cum era de aşteptat, cele mai importante reduceri o să fie operate acolo unde s-au dat cei mai mulţi bani. Dacă la mijlocul anului veniturile se vor ridica la nivelul programat, atunci rectificarea nu va consfinţii o reducere de cheltuieli la aceste ministere”, au explicat pentru Mediafax surse oficiale.

Preşedintele Traian Băsescu a primit duminică, de la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, informează Administraţia Prezidenţială.

Traian Băsescu a mai avut o întâlnire cu delegaţia FMI, CE şi BM pe 23 ianuarie, prilej cu care şeful statului a reiterat faptul că nu susţine introducerea accizei la carburanţi, menţionând că nu va bloca deciziile pe care aceste instituţii le iau cu Guvernul României, dar să nu i se ceară să semneze ce negociază ei.

“Desigur, din cauza ineficienţei colectării, noile taxe au fost introduse, nu condamn lărgirea bazei fiscale, sunt un susţinător al acesteia, dar exagerările, a pune taxe suplimentare în cazul energiei, în principal, şi a carburanţilor, în special, o consider o mare greşeală, care va afecta şi economia, şi populaţia. Desigur, responsabilităţile sunt ale dvs. şi ale Guvernului, dar o asemenea taxă nu va fi în mod public susţinută de mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez deciziile dintre dvs. şi Guvern în acest moment, dar să nu-mi cereţi să semnez ce negociaţi”, a spus Băsescu, la acea întâlnire.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti în perioada 21 ianuarie – 5 februarie, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu România, care a fost aprobat în 27 septembrie 2013 potrivit agerpres.ro

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă