14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu, la Tribunalul București. Pentru ce a fost chemat fostul președinte

Băsescu, la Tribunalul București. Pentru ce a fost chemat fostul președinte

Fostul șef al statului, Traian Băsescu a fost audiat, marți, la Tribunalul București, într-un dosar privind retrocedări de terenuri. Băsescu a declarat, la ieșirea de la TB că judecătorii au declinat competenţa, precizând, în acelaşi timp, că este vorba despre o reclamaţie din 2015. 

”S-a declinat competenţa. Este o reclamaţie făcută în 2015, pentru o restituire din 2003. Nu am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta”, a spus Băsescu, potrivit Agerpres
 

Fostul președinte a venit marţi la Tribunalul Bucureşti, după ce pe numele său a fost depusă o plângere de către omul de afaceri Cătălin Năstase, în care este acuzat de abuz în serviciu, pentru că ar fi retrocedat ilegal un teren de 40.000 de metri pătraţi în zona Dămăroaia. 

Cătălin Năstase nu a venit însă la proces, fapt ce l-a făcut pe Băsescu să spună în sala de judecată: “Mai am mulţi din ăştia care fac plângeri în 2015 din 2003? Mă judec oriunde”. 

“E vorba de o reclamaţie făcută în 2015 pentru o restituire din 2003. N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu îl cunosc pe Cătălin Năstase. Nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţie şi nu vine la termen”, a declarat Traian Băsescu la ieşire din tribunal. 

Răspunzând unei întrebări, Băsescu a spus că o decizie a Curţii Constituţionale de dezincriminare a infracţiunii de abuz în serviciu nu îi foloseşte la nimic. 

“Au fost zeci de procese de restituiri şi n-am pierdut niciunul”, a mai spus fostul preşedinte. 

Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti urmează să decidă dacă declină competenţa în acest dosar în favoarea unei judecătorii de sector. 

 

Cele mai citite

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă