11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Traian Băsescu: Riscăm să reintrăm într-o perioadă de criză economică

VIDEO. Traian Băsescu: Riscăm să reintrăm într-o perioadă de criză economică

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat, marţi, la Forumul Forbes "Reluarea creşterii economice sustenabile în pieţele emergente” că România riscă să reintre într-o perioadă de criză economică din cauza lipsei de predictibilităte a politicii fiscale, exemplul cel mai elocvent fiind introducerea unor taxe care ”au bulversat mediul de afaceri, informează Mediafax.

”Am văzut, anul acesta, o serie întreagă de introduceri de taxe care au bulversat, pur şi simplu, mediul de afaceri. O astfel de barieră face ca investitorii să facă un pas înapoi, iar scăderea investiţiilor străine directe în acest an este o probă, pe primele şapte luni s-a înregistrat o scădere de 13,8% a investiţiilor stărine directe. Dacă adăugăm la faptul că Guvernul însuşi, într-o politică de stimulare a consumului, a utilizat cu 30% mai puţini bani pentru investiţii din bugetul de stat, îndreptându-i către asistenţă socială, realizăm că, pe acest drum, România riscă să reintre într-o perioadă de criză economică”.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/16be7e4be6812950bf8f6f8d6d0832ac/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Traian Băsescu a mai spus că este important ca în 2015 investitorilor să li se transmită un semnal extrem de direct legat de predictibilitea fiscalităţii în România. Preşedintele susţine că a analizat diversele modalităţi de a ieşi din criză ale statelor din UE, precum Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Franţa, şi a precizat că ”nu au avut succes acele procese de reformă care s-au aşezat sub emblema amânărilor şi a pașilor mărunţi”.

”Acele state care au prelungit momentul luării unor măsuri severe pentru restabilitatea echilibrelor macroeconomice continuă să fie în criză, nu s-au putut relansa economic şi nu şi-au rezolvat problema datoriilor şi acum cer derogări la Comisia Europeană, de la Tratatul Fiscal, de la criteriile de la Maastricht”, a afirmat şeful statului, adăugând că aceste state nu se pot relansa economic, iar prin amânările cerute nu fac decât să îşi agraveze situaţia pe termen mediu.

Traian Băsescu a mai afirmat că ”există alternativa nerespectării obligaţiilor, pentru că sunt politicieni care spun că Tratatul Fiscal n-ar trebui respectat şi obligaţiile pe care ni le-am asumat în relaţia cu CE ar trebui renegociate”, dar acest lucru ”înseamnă întârzieri în consolidarea fiscală şi risc major".

Potrivit lui Traian Băsescu, ”dacă România a fost una dintre ţările care au asumat soluţiile rapide, şi ele s-au şi manifestat ca atare, prin restabilirea echilibrelor macroeconomice şi reintrarea în deficitele bugetare, şi în mod spectaculos, atingerea celor cinci criterii de la Maastricht, asta nu înseamnă că România nu are probleme”.

Şeful statului a menţionat că ţara noastră are ”o zonă de risc care se află în proprietatea statului”. ”Mai avem şi alte zone de risc în economia noastră. Poate nu e corect să le spun zone de risc, ci bariere în creşterea numărului de locuri de muncă şi în relansarea economică”, a spus şeful statului, dând ca exemplu ”infrastructura precară”, care s-ar fi putut afla în cu totul altă situaţie dacă fondurile de coeziune ar fi fost utilizate.

Potrivit preşedintelui, o altă barieră care poate fi înlăturată pentru că ”stă în mâna Guvernului” este educaţia: ”Sistemul de educaţie românesc este prea puţin profilat pe economia românească, nu dă economiei calificările de care are nevoie, ceea ce face viaţa grea pentru investitori, pentru că trebuie să introducă forţa de lucru în cursuri de calificare”.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă