19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialBashar al-Assad, dispus să demisioneze pentru rezolvarea crizei din Siria

Bashar al-Assad, dispus să demisioneze pentru rezolvarea crizei din Siria

Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat, duminică, într-un interviu pentru postul de televiziune iranian Khabar TV, că nu ar ezita să demisioneze dacă aceasta ar duce la rezolvarea crizei din țara sa, dar că oricum decizia trebuie să o ia poporul sirian, transmite agenția de presă RIA Novosti, citată de Agerpres. 

Citeşte şi: Bashar al-Assad: Campania militară rusă, vitală pentru salvarea Orientului Mijlociu

‘Această decizie (de plecare de la putere, n.r.) trebuie să fie luată de popor. De aceea le spun reprezentanților opoziției — dacă credeți că aveți dreptate, de ce nu convingeți de aceasta și poporul sirian, iar el (poporul), prin instituțiile statului, prin alegeri, va decide cine va fi viitorul președinte’, a declarat Al-Assad, conform agenției ruse de presă.

‘Vă spun din nou — dacă plecarea mea este soluția, eu o voi lua fără nicio îndoială’, a declarat președintele Al-Assad, în interviul al cărui text a fost difuzat și de agenția oficială siriană de presă Sana. ‘Orice decizie a poporului sirian cu privire la viitorul țării va fi obligatorie pentru autoritățile Siriei, inclusiv pentru mine’, a mai spus liderul de la Damasc, al cărui regim beneficiază în prezent de sprijin militar din partea Moscovei.

Citeşte şi: Analiză Der Spiegel: Cum ar putea fi oprit exodul refugiaţilor sirieni

Potrivit acestuia, autoritățile siriene sprijină orice fel de măsuri politice în țară, în paralel cu lupta împotriva terorismului. Dar o decizie politică ‘nu poate exista’, atât timp cât unele țări sprijină teroriști, a adăugat Bashar al-Assad.

Rusia a lansat la 30 septembrie atacuri aeriene împotriva pozițiilor jihadiștilor Statului Islamic, precum și asupra unor grupări rebele în Siria, susținând că dorește să combată ”terorismul”. Țările occidentale, care vor ca liderul sirian Bashar al-Assad să plece de la putere, suspectează Moscova că bombardează oponenții acestuia, inclusiv grupările opoziției considerate moderate de către Occident.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă