Scoțienii ar fi ales să rămână în componența Marii Britanii, apreciază site-ul postului de știri BBC pe baza rezultatelor parțiale disponibile la ora 05.15 (07.15 ora României) potrivit cărora 54% dintre votanți au respins independența în 26 din cele 32 de circumscripții.
Astfel, împotriva independenţei votaseră peste 1.397.000 de persoane, iar în favoarea ei peste 1.176.000, în condițiile în care pentru a obţine victoria în acest referendum sunt necesare 1.852.828 de voturi, scrie Mediafax.
BBC anticipează că pe baza rezultatelor declarate până în prezent, referendumul va fi respins cu 55 la sută din voturi la 45 la sută. Această victorie va fi, în acest caz, cu trei puncte procentuale peste cea anticipată de ultimele sondaje de opinie.