24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialBelgia: Traficul feroviar pe ruta Bruxelles-Lille, ÎNTRERUPT, după ce au fost incendiate...

Belgia: Traficul feroviar pe ruta Bruxelles-Lille, ÎNTRERUPT, după ce au fost incendiate intenţionat cablurile de semnalizare

Circulaţia trenurilor pe linia de mare viteză dintre Bruxelles şi Lille a fost întreruptă temporar, luni dimineaţă, după ce cablurile de semnalizare au fost incendiate în mod intenţionat. Traficul ar trebui reluat cel mai devreme în prima parte a după-amiezei de luni, potrivit unui purtător de cuvânt al reţelei feroviare belgiene, citat de publicaţia Le Figaro, scrie Mediafax.

“Niciun tren nu a plecat din Bruxelles în Lille sau a venit din Lille spre Bruxelles în această dimineaţă” pe linia de mare viteză pe care circulă, în special, trenuri Thalys, TGV şi Eurostar, a declarat Frederic Sacre, purtătorul de cuvânt al Infrabel.

“Ne-am gândit, iniţial, că este vorba despre un furt de cabluri de semnalizare, dar nu este cazul. Este un act deliberat care atentează asupra integrităţii semnalizării”, a adăugat Frederic Sacre, precizând că întreruperea traficului feroviar a fost cauzată de incendierea cablurilor de semnalizare în patru locuri diferite.

Sacre a adăugat că “acest act voluntar nu a generat pericole în condiţiile în care este vorba este o perturbare de semnalizare, şi nu de trafic”.

Anchetatorii se află la faţa locului pentru a face constatări.

 

 

 

 

Cele mai citite

Reforma poliției americane s-a amânat chiar și la patru ani de la decesul lui George Floyd

Moartea lui George Floyd a devenit un strigăt de mobilizare pentru echitate și justiție rasială, dar patru ani mai târziu, calea spre o reformă...

Tribunalul București suspendă executarea sentinței din dosarul Dan Voiculescu-Institutul de Cercetări Alimentare

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...
Ultima oră
Pe aceeași temă