25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialBilanț în Fâşia Gaza: Peste 1450 de palesinieni uciși

Bilanț în Fâşia Gaza: Peste 1450 de palesinieni uciși

Peste 1450 de palesinieni au fost uciși de către trupele israeliene de la începerea ofensivei în Fășia Gaza, a anunțat un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare. Astfel, bilanțul victimelor depășește cifrele înregistrate în perioada 2008 – 2009, atunci când s-a desfășurat operațiunea "Plumb Topit".

Potrivit Mediafax, numărul palestinienilor ucişi în ofensiva din Fâşia Gaza l-a depăşit încă de joi pe cel al Operaţiunii "Plumb Topit".

În Operaţiunea "Plumb Topit", care a început la sfârşitul lui decembrie 2008 şi care a durat trei săptămâni, 1.440 de palestinieni au fost ucişi, iar alţi peste 5.300 au fost răniţi, potrivit unor surse medicale şi asociaţii palestiniene.

Armata israeliană a anunţat, pe de altă parte, că cinci militari au fost ucişi joi seara, într-un tir de obuz, de partea israeliană a frontierei.

În total, 61 de militari israelieni au fost omorâţi pe front, în cursul Operaţiunii "Limita de Protecţie", în curs de la 17 iulie. În Operaţiunea "Plumb Topit" din 2008-2009 au fost ucişi zece militari, mai scrie sursa citată.

Un armistiţiu de 72 de ore a intrat în vigoare vineri dimineaţa, la ora locală 8.00 (8.00, ora României), în Fâşia Gaza, în a 25-a zi a unui război devastator şi sângeros între armata israeliană şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă