12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialBoboteaza ar putea fi zi liberă

Boboteaza ar putea fi zi liberă

Senatorul PSD Ovidiu Donţu propune, într-un proiect de lege, ca ziua de 6 ianuarie, de Bobotează, să fie zi în care nu se lucrează, transmite Mediafax.

Donţu propune ca ziua de 6 ianuarie să fie considerată sărbătoare legală şi zi liberă, alături de celelalte zile de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun şi cele două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale ale cultelor religioase altele decât cele creştine.

"Sărbătoarea Botezului Domnului – Boboteaza sau Epifania- este una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, prăznuită în data de 6 ianuarie de către cei care sunt ortodocşi, catolici, precum şi de penticostali", a apreciat senatorul PSD adăugând că 93, 28% din populaţie este cu religii declarate.

El a arătat că introducerea acestei zile ca sărbătoare legală în care nu se lucrează ar fi un demers în urma căruia cei care doresc să participe la ceremoniile religioase din această zi, ar avea toate condiţiile să se manifeste astfel.

Donţu a mai arătat că în anul 2015, la fel ca şi în 2013 şi 2014, salariaţii s-au bucurat de 8 zile libere legale, care au fost în timpul săptămânii.

Proiectul a fost depus la Senat în 19 februarie şi se află în consultare publică.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă