14.8 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialBOR îi cere probe lui Băsescu pentru acuzațiile de implicare în campania...

BOR îi cere probe lui Băsescu pentru acuzațiile de implicare în campania electorală

Implicarea politică partizană a Bisericii în campania electorală trebuie dovedită, afirmă Patriarhia Română într-un comunicat transmis luni, reacție la declarațiile recente ale președintelui Traian Băsescu potrivit cărora Biserica se implică în campanie pentru PSD.

"Presupusele cazuri de implicare politică partizană a clerului ortodox în campania electorală trebuie probate cu dovezi trimise Patriarhiei Române sau Centrelor eparhiale din țară pentru verificarea celor semnalate și luarea măsurilor care se impun, altfel, orice acuzație neprobată este nedreaptă și contrară poziției oficiale a Bisericii", se arată în comunicatul citat.

"La fiecare moment electoral din România, Patriarhia Română a reafirmat public neutralitatea politică a BOR, conform hotărârilor Sfântului Sinod fundamentate pe canoanele Bisericilor Ortodoxe", afirmă Patriarhia.

În acest sens, în ultimul comunicat de presă dat publicității în ziua de 4 august se precizează: Clerului ortodox român îi este interzis să desfășoare activități cu caracter partinic în comunitățile de credincioși pe care le păstorește.

"Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod și dezaprobată de credincioși. Patriarhia Română face un apel către reprezentanții clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidențiale din toamnă acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/ 2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populației", subliniază Patriarhia.

Sursa citată mai menționează că, "de altfel, această atitudine a Bisericii a fost apreciată public de președintele României" și amintește că "restabilirea comuniunii bisericești depline dintre Patriarhia Ierusalimului și Patriarhia Română a avut loc în urma dialogului frățesc îndelungat dintre delegațiile celor două Biserici Ortodoxe surori, dialog mediat de Patriarhia Ecumenică".

"La reușita acestui dialog a adus o contribuție și domnul președinte Traian Băsescu în timpul vizitei sale oficiale la Ierusalim. Patriarhia Română folosește acest prilej pentru a exprima recunoștința ei și în mod public", se mai arată în comunicatul amintit.

Președintele Traian Băsescu a declarat săptămâna trecută într-un interviu la Realitatea TV că BOR s-a implicat în campania pentru prezidențiale în sprijinul PSD.

"Biserica Ortodoxă este evident implicată în campanie. Eu nu o critic, este greu să critici Biserica Ortodoxă, la cât este de populară", a spus Băsescu.

Cele mai citite

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Acțiunile de control ale ANAF, în aprilie 2024, au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prezintă raportul lunii aprilie al acțiunilor întreprinse de către direcțiile de specialitate din cadrul ANAF...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă