14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialBrașov. Angajata unei bănci a vrut să omoare doi bătrâni pentru o...

Brașov. Angajata unei bănci a vrut să omoare doi bătrâni pentru o datorie

Angajata unei bănci din Brașov și-a luat în serios rolul de recuperator. Ea este principalul suspect într-un caz de tentativă de omor calificat, după ce ar fi agresat doi bătrâni de 80 de ani, pentru o datorie. Armele care ar fi putut duce la crimă sunt un cuțit și un ciocan de șnițele, potrivit Mediafax.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, procurorul Alina Popescu, în 3 septembrie s-a început urmărirea penală in rem pentru tentativă de omor calificat, suspectul principal fiind o femeie de 35 de ani.

”Investigaţiile au ca obiect o infracţiune de tentativă de omor calificat asupra a două persoane, săvârșită în locuinţa acestora de către o femeie“, a spus reprezenantul Parchetului Tribunalului Braşov.

Suspectul principal în acest caz este o femeie de 35 de ani, angajată a unei bănci din Braşov, care îi cunoştea pe cei doi bătrâni în vârstă de 80 de ani și care în 3 septembrie le-ar fi făcut o vizită acestora, având loc o dispute legată de o datorie pe care victimele ar fi avut-o.

”Cele două victime au fost lovite cu două obiecte contondente. Pe unul dintre ei l-a înjunghait cu un cuţit, iar pe celălalt l-a lovit cu un obiect dur, un ciocan pentru şniţel. Leziunile nu au fost foarte grave, nu le-a pus viaţa în pericol şi au necesitat puţine zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal“, a mai spus procurorul Alina Popescu.

Împrejurările exacte în care au fost agresați cei doi bătrâni sunt în curs de investigare, iar deocamdată nu s-a început urmărirea penală împotriva niciunei persoane.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă