25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialBrașov: Concert la Biserica Neagră

Brașov: Concert la Biserica Neagră

Celebra Biserică Neagră din Braşov va fi gazda concertului coral susţinut de ansamblul Twickenham Choral Society din Londra joi, 9 aprilie, de la ora 18.00. Parte a turneului pe care corul îl desfăşoară în România, concertul cu titlul „Immortal Bach” va avea ca punct central lucrarea cu acelaşi titlu a compozitorului norvegian Knut Nystedt.

Pe lângă această piesă-omagiu, cei prezenţi în Biserica Neagră vor avea ocazia de a asculta şi motetul „Fürchte dich nicht, ich bin bei dir”, pentru cor dublu, de Johann Sebastian Bach. Programul va fi completat de armonii britanice, în compoziţii de C.V. Stanford, Sir C.H. Parry şi G.F. Händel. Condus de către dirijorul Christopher Herrick, Twickenham Choral Society este un cor de peste 100 de voci care adună cântăreţi de toate vârstele din zona de vest a Londrei. Cu o activitate de peste 90 de ani, corul oferă atât reprezentaţii vocal-simfonice din repertoriul universal consacrat, cât şi prime audiţii ale compozitorilor britanici contemporani.

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...
Ultima oră
Pe aceeași temă