22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBrașov: Spălatul rufelor la râu, ca în urmă cu 100 de ani,...

Brașov: Spălatul rufelor la râu, ca în urmă cu 100 de ani, la Pietrele lui Solomon

Braşovencele, şi nu numai, sunt aşteptate sâmbătă, de la orele 8 dimineața, la Pietrele lui Solomon, la o demonstraţie de spălat rufe la râu, așa cum se obișnuia pe vremuri.

Evenimentul, “Spălatul rufelor la râu” este organizat de Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi, şi face parte dintr-o serie de evenimente de promovare a patrimoniului cultural-istoric al românilor din Șcheii Brașovului, inclusiv o serie de obiceiuri tradiționale străvechi.

Organizatorul evenimentului, Liana Stănescu, a declarat că cei interesaţi vor putea vedea cum se spălau acum 100 de ani iile şi cămăşile junilor.

De asemenea, aceștia vor învăţa să utilizeze săpunul de casă şi uneltele specifice epocii, dar şi să usuce sau să albească iile pe prundiş.

„În urmă cu un secol, spălatul rufelor la râu, cu cenuşă sau săpun făcut în gospodărie, cu instrumente rudimentare, era una dintre puţinele variante pe care le aveau femeile la îndemână. Chiar şi acum, când se folosesc maşinile de spălat, sunt gospodine care ne asigură că modalitatea tradiţională de spălare a rufelor este de actualitate şi se transmite din generaţie în generaţie”, a explicat Liana Stănescu, citată de newsbv.ro

Ora matinală a evenimentului a fost aleasă pentru a prinde loc la Pietrele lui Solomon, dar şi pentru a se putea realiza fotografii reuşite în cadrul evenimentului, în care să nu se vadă fumul de la grătare.

Cele mai citite

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă