18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialBrexit. Franţa: Tratatele bilaterale privind imigraţia încheiate de Londra şi Paris nu...

Brexit. Franţa: Tratatele bilaterale privind imigraţia încheiate de Londra şi Paris nu vor fi afectate de rezultatul referendumului

Tratatele bilaterale privind imigraţia încheiate de Londra şi Paris nu vor fi afectate de rezultatul referendumului desfăşurat joi în Marea Britanie, a estimat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului francez Stephane Le Foll, citat de AFP, potrivit Agerpres. ''Cu privire la imigraţie, să fie clar, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va conduce la schimbări în termeni de tratate de imigraţie cu Regatul Unit. Acestea sunt tratate bilaterale'', a precizat reprezentantul guvernului de la Paris. 

Un astfel de tratat, semnat în 2003, le permite autorităţilor britanice să efectueze control al paşapoartelor pe teritoriul francez şi vice-versa. Practic, tratatul respectiv 'pune' graniţa britanică pe teritoriul francez, astfel că migranţii ce încearcă să ajungă pe coastele britanice sunt comasaţi în tabăra de la Calais, de pe coasta de nord-vest a Franţei. 

Imagini dramatice cu migranţi care fugeau în grupuri mari din tabăra de Calais pentru a forţa intrarea în tunelul de sub Canalul Mânecii i-au încurajat pe eurosceptici, care le-au cerut alegătorilor britanici să se pronunţe la referendumul din 23 iunie pentru ieşirea Marii Britanii din UE. 

Potrivit rezultatelor definitive, 51,9% dintre britanici au votat joi în favoarea Brexit-ului. Rata prezenţei la vot a fost de 72,2%. Numărul votanţilor care s-au pronunţat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane.

Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...
Ultima oră
Pe aceeași temă