15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialBulgaria ia măsuri de ÎNALTĂ SECURITATE, mai ales la aeroporturi, iar Germania...

Bulgaria ia măsuri de ÎNALTĂ SECURITATE, mai ales la aeroporturi, iar Germania le cere cetăţenilor săi să fie vigilenţăi, după atentatul de la Istanbul

UPDATE. 14:25. Germania le-a cerut vineri cetăţenilor săi să manifeste ‘vigilenţă sporită’ în cazul în care călătoresc în Turcia după triplul atentat sinucigaş de marţi seara de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, soldat cu 44 de morţi, relatează AFP, preluată de Agerpres
‘La modul general, este recomandabil ca persoanele care călătoresc să manifeste o mai mare prudenţă la Istanbul, Ankara şi în alte oraşe mari din Turcia’, indică Ministerul de Externe german pe site-ul său internet, într-o actualizare a atenţionărilor pentru cei care călătoresc, după triplul atentat din metropola turcă. 
Aceste recomandări sunt ‘în special valabile pentru locurile publice’ şi ‘atracţii turistice şi, mai general, pentru adunări de persoane şi transportul public’, precizează MAE german, care, de asemenea, recomandă insistent cetăţenilor săi să evite zonele de frontieră cu Irakul şi Siria. 
În ianuarie, Berlinul îşi avertizase cetăţenii, după atacul cu bombă la Istanbul în care şi-au pierdut viaţa 12 de turişti germani. 
————–

Autoritățile din Bulgaria au decis măsuri de înaltă securitate la obiectivele din domeniul transporturilor, după atentatul de marți de la Istanbul în care au fost ucise 44 de persoane.

Potrivit agenției Novinite, măsurile speciale de protecție din Bulgaria se referă mai ales la aeroporturi. Decizia a fost anunțată joi de ministrul de Interne al Bulgariei, Rumyana Bachvarova.

Planul de acțiune contrateroristă fusese elaborat de autoritățile de la Sofia la sfârșitul anului 2015. Ministrul Rumyana Bachvarova a precizat totuși, joi, că nu există indicii despre o “amenințare imediată” la adresa Bulgariei.

Citește și: Ultimul bilanț al atentatului de la Istanbul: 44 de morți

După cum se știe, Bulgaria are frontieră terestră cu Turcia, care este intens tranzitată, inclusv de către migranți ilegali proveniți din Orientul Mijlociu.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Întârzierea consolidării clădirilor: O problemă majoră în mandatul lui Nicușor Dan

Faptul că un cutremur mai puternic ar putea distruge mii de clădiri din București a transformat necesitatea consolidării clădirilor cu risc seismic într-una dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă