13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialBulz cu mămăligă şi brânză de 50 de metri, la Covasna

Bulz cu mămăligă şi brânză de 50 de metri, la Covasna

Locuitorii comunei covăsnene Turia, care deţin un record gastronomic omologat de reprezentanţii Guiness Book, vor prepara la sfârşitul acestei săptămâni un bulz din mămăligă şi brânză în lungime de 50 de metri, potrivit Agerpres.

Primarul comunei, Daragus Attila, a spus că a devenit deja o tradiţie ca în fiecare an la Turia să se prepare un bulz uriaş, în ”amintirea” celui preparat în urmă cu doi ani, care a măsurat peste 150 de metri şi care le-a adus localnicilor faimă internaţională.

Bulzul va fi punctul de atracţie al Zilelor comunei Turia, programate în perioada 19-20 iunie, prilej cu care va avea loc şi cea de-a doua ediţie a Festivalului de gătit în aer liber, la care s-au înscris până în prezent 15 echipe.

Locuitorii comunei Turia au intrat în Cartea Recordurilor, după ce au preparat în luna septembrie 2008 cel mai mare bulz cu mămăligă şi brânză din lume, care a măsurat 150,32 de metri lungime. Mămăliga a fost fiartă în 15 ceaune uriaşe şi întinsă pe un şir lung de mese în faţa Primăriei, iar după presărarea unui strat de brânză de oaie de câţiva centimetri, a fost rulată sub forma unui cozonac.

Pentru prepararea acestuia a fost nevoie de 400 kilograme de mălai, 150 de kilograme de brânză de oaie şi de peste 350 de ”bucătari”.După imortalizarea recordului, bulzul a fost împărţit tuturor celor prezenţi.

Performanţa a fost certificată de Serviciul de Metrologie, precum şi de o comisie formată, printre alţii, de un notar public şi un reprezentant al Academiei Recordurilor Mondiale.  Primarul Daragus, cel care a avut ideea preparării bulzului sub formă de ruladă, a înregistrat acest produs la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pe numele său şi spune că nu va permite niciunei alte persoane să îl folosească pentru a obţine celebritate.

El a menţionat că nu are nimic împotriva bucătarilor care vor utiliza reţeta, cu condiţia ca niciunul dintre ei să nu atenteze la recordul mondial de la Turia.

Cele mai citite

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...

Nașterile și căsătoriile în Germania au ajuns la cele mai scăzute niveluri în 2023 din ultimul deceniu

Naşterile şi căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicităţii de Biroul Federal...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă