17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBursă. Acţiunile europene au deschis în creştere

Bursă. Acţiunile europene au deschis în creştere

 Principalele acţiuni europene au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni. Cotaţia Banco Popular Espanol a avansat cu 3,2%, după ce JPMorgan Chase a sfătuit investitorii să cumpere acţiuni la banca spaniolă, informează Mediafax.

Acţiunile dezvoltatorului imobiliar francez Gecina au scăzut cu 7,5%, în urma acordului dintre compania spaniolă de construcţii Metrovacesa şi mai mulţi investitori pentru vânzarea unei participaţii de 27% din titlurile Gecina.

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,2%. Bursele din Norvegia, Danemarca, Elveţia, Austria, Islanda, Grecia şi Luxemburg sunt închise luni.

Indicatorul a urcat cu 0,9% săptămâna trecută, a opta săptămână cu evoluţie pozitivă, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a prezentat noi planuri de stimulare a economiei zonei euro.

În Japonia, autorităţile au revizuit prognoza privind creşterea economică anualizată din primul trimestru de la nivelul de 5,9% anunţat iniţial la 6,7%. Exporturile Chinei au crescut, de asemenea, mai puternic decât anticipau analiştii în luna mai.

Pe marile burse din Europa, FTSE 100 (Londra) şi DAX (Frankfurt) au crescut cu 0,1%, iar CAC 40 (Paris) a stagnat.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă