12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBuzău: Mai puţin de jumătate dintre elevi au reuşit să obţină peste...

Buzău: Mai puţin de jumătate dintre elevi au reuşit să obţină peste 5 la simularea Evaluării Naţionale

Mai puţin de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Buzău care au participat la simularea Evaluării Naționale nu au reuşit să obţină medii peste 5.00, Matematica fiind proba care a ridicat cele mai mari probleme, informează Mediafax.

Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Geta Burducea, doar 32,79 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naţionale au reușit să obţină note peste 5.00 la Matematică, în timp ce la Limba şi literatura română situaţia a fost mult mai bună, peste 69 la sută dintre elevi reuşind să obţină note mai mari de 5.00.

Astfel, la Buzău, doar 47,91 la sută dintre elevi au resuşit să obţină note peste 5.00 la simularea Evaluării Naționale, mai puţini faţă de anul trecut, când 48 la sută dintre cei care au susținut testarea au luat medii peste 5.00.

Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 22-24 iunie.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă