18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCAB: Sorin Ovidiu Vîntu, colaborator al Securității

CAB: Sorin Ovidiu Vîntu, colaborator al Securității

Sorin Ovidiu Vîntu a colaborat cu Securitatea, a decis marți Curtea de Apel București, după ce a admis cererea CNSAS, potrivit Agerpres

Decizia CAB nu este definitivă și poate fi atacată.

“Admite cererea formulata de reclamantul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securități, în contradictoriu cu Sorin Ovidiu Vîntu. Constată că Sorin Ovidiu Vîntu a avut calitatea de colaborator al Securității. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în minuta instanței.

În septembrie 2014, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a trimis Curţii de Apel Bucureşti dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a cerut instanţei să constate calitatea acestuia de lucrător sau de colaborator al Securităţii, relatează Mediafax

Sorin Ovidiu Vîntu ar fi semnat un angajament de colaborare în anii ’80, când era în închisoare pentru delapidare, cu numele conspirativ Nuş.

Citește și: Sorin Ovidiu Vîntu, urmărit penal într-un nou dosar

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis eliberarea sa condiţionată, în dosarul în care a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 9 februarie, pe Sorin Ovidiu Vîntu la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia nefiind însă definitivă.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai fost condamnat la un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Citește și: CNSAS: Vîntu a colaborat cu Securitatea

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, şi din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare, pentru favorizarea lui Nicolae Popa.

La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare, de şase ani şi două luni de închisoare, în dosarul Petromservice, nici această decizie nefiind definitivă.

 

Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă