25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCampioana la baschet, Asesoft Ploiești, a semnat cu un jucător sârb

Campioana la baschet, Asesoft Ploiești, a semnat cu un jucător sârb

Campioana României la baschet masculin CSU Asesoft Ploiești a transferat un nou jucător, sârbul Stefan Pot, care evoluează în apărare. Contractul va fi valabil trei ani și jumătate.

Oficialii prahoveni au perfectat transferul sârbului Stefan Pot (20 de ani, 1,94 metri) la nici o săptămână de la plecarea fundaşului titular Dee Brown în campionatul bulgar, potrivit Mediafax.

Stefan Pot este vicecampion mondial de juniori cu naţionala Serbiei, în 2013, şi medaliat cu bronz la CE under 20, din 2014.

Înaintea sosirii la Ploieşti, Pot a jucat timp de trei sezoane la KK Vojvodina Novi Sad, în acest sezon bifând medii de 15,1 puncte, 5,9 recupeări şi 5.9 pase decisive pe meci în tricoul echipei aflate pe locul secund în prima ligă sârbă.

Stefan Pot va sosi la Ploieşti în cursul zilei de marţi, fiind posibil să debuteze într-un meci de gală, miercuri, de la 19.30, cu deţinătoarea Eurocup, Valencia Basket, pe care prahovenii au învins-o săptămâna trecută în grupa N din 16-ile competiţiei.

Cele mai citite

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...
Ultima oră
Pe aceeași temă