22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCampionat de aur pentru canoiștii și caiaciștii constănțeni

Campionat de aur pentru canoiștii și caiaciștii constănțeni

La concurență cu Mondialele de seniori, juniorii ­și-au disputat titlurile naționale la Bascov.

Cu un lot bine cosmetizat, CS Farul a reușit să adune opt medalii la Campionatul Național de caiac-canoe, desfășurat în weekend-ul trecut la Bascov. Dacă victoriile Danielei Varona și a Andrei Sârbu n-au fost surprinzătoare, cele două fiind sportive de lot național, succesul canoei de patru cadeți a fost un veritabil șoc, cei patru puști din Ghindărești aflându-se la primul concurs oficial și având doar șase săptămâni de antrenamente specifice în spate.

Primul aur al delegației constănțene a revenit Danielei Varona, în proba de kaiac simplu 1.000 de metri, probă neolimpică, din păcate. Aceeași Varona a luat aur și la kaiac dublu, 1.000 de metri, alături de Andra Sârbu, în timp ce puștii Silvian Evlante, Anghelo Mercur, Nicolae Lovin și Ciprian Alexandrov au ieșit primii la canoe patru 2.000 de metri, surpriză frumoasă, dar anticipată de către antrenori cu două săptămâni înainte de campionat.

„Mă uimesc pentru că sunt niște copii extraordinari. Alte generații abia învățau să stea în barcă în prima lună, dar aceștia deja stăpânesc toate procedeele de canoe și cred că vor ajunge departe. Faptul că toți știu să înoate foarte bine este un mare avantaj pentru că nu au frică de apă și progresează mult mai rapid”, ne-a explicat antrenorul Gabriel Aftenie.

Salba de medalii a fost completată de Andra Sârbu, argint la kaiac unu 500 metri, George Șoric, argint la kaiac unu 1.000 metri și la kaiac unu 200 de metri, toate probe olimpice, și de Adrian Bularda, bronz la kaiac unu 500 de metri și dublul Varona-Sârbu, bronz la kaiac doi 500 metri.

„Suntem mulțumiți din toate punctele de vedere. Personal mă bucur mult că cei patru copii aduși aici de Alina (Chirilă – n.r.) au reușit să se impună rapid, și toți cei nouă puști din Ghindărești vor avea un viitor frumos dacă vor munci cu la fel de multă pasiune. Continuă însă emoțiile și în această săptămână, iar concluziile acestor Campionate Naționale le putem trage abia la final”, ne-a declarat Gabriel Aftenie.

Alături de acesta, la pregătirea lotului constănțean și-au adus contribuția Alina Chirilă, multiplă campioană continentală, și Maria Aftenie.

PREGĂTIRE

Nu vin acasă

Pentru copiii Constanței nu va urma însă vacanța după acest tur de forță. FRCC a decis să grupeze toate întrecerile Campionatelor Naționale, dar și selecția anuală pentru loturile naționale pe durata a trei săptămâni, astfel că doar o parte a delegație va reveni la Constanța. Astfel, Varona și Sârbu vor lua parte la întrecerile Naționalelor de seniori, apoi vor merge la tineret, unde participă doar individual. La aceeași competiție mai sunt înscriși și Bularda și Ionuț Ciornei, probele la care vor participa cei patru fiind cele olimpice de 200 și 500 metri la feminin, respectiv 200 și 1.000 metri la masculin. De asemenea, la selecția națională care a început ieri, Constanța merge cu cei patru puști campioni la cadeți, Șoric, Ion Simineanu. Zoica Zenovei, Mihai Tudose și Octavian Lovin.

Constanța are una dintre cele mai talentate generații de canoiști

Cele mai citite

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă