13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCând crede preşedintele Iohannis că ar fi posibilă unirea cu Republica Moldova

Când crede preşedintele Iohannis că ar fi posibilă unirea cu Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că o posibilă unire a României cu Republica Moldova poate fi discutată la momentul la care lucrurile sunt stabile şi merg bine în cele două ţări, transmite Agerpres

“Drumul spre Europa trebuie consolidat, situaţia din Moldova trebuie să se stabilizeze, economia moldoveană trebuie să repornească. Următorul pas, după părerea mea, este integrarea europeană a Moldovei, iar cealaltă parte – unirea – poate fi discutată atunci când şi într-o parte şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine. Să pui acum întrebarea unirii Moldovei cu România mi se pare un demers puţin serios, dacă ne uităm în jur, problema Transnistriei, (…) este chestiunea stabilităţii economice, combaterii corupţiei, care indiferent cum o vedem se află într-o parte şi în alta a Prutului la niveluri foarte diferite şi atunci, după ce rezolvăm aceste probleme pentru care cunoaştem soluţiile, putem să abordăm şi problemele mai complicate şi să începem să discutăm”, a declarat Iohannis, la dezbaterea publică ”Dialog pentru România. Primăvara politică a societăţii civile”, întrebat cum vede ideea de reunificare cu Republica Moldova. El a subliniat că o astfel de chestiune trebuie abordată cu răbdare. 

“În politică se fac de foarte multe ori greşeli fiindcă lumea nu are răbdare şi în loc să abordezi o chestiune bună în esenţă, cu calm şi să o rezolvi, se abordează prea repede şi se strică definitiv. Eu nu cred că cineva doreşte să strice această problemă”, a declarat Iohannis. Şeful statului a precizat şi că atât unirea, cât şi consolidarea parcursului european al Republicii Moldova reprezintă două chestiuni vitale pentru această ţară. 

“Ideea pe care am enunţat-o în campania electorală mi se pare corectă şi acum, după mai bine de un an de zile, însă trebuie să vedem lucrurile într-o succesiune rezonabilă. Sunt două chestiuni vitale pentru Republica Moldova, din acest motiv, importante pentru noi – consolidarea drumului proeuropean şi chestiunea unirii, care este clamată de unele formaţiuni, unele cu voce mai tare, unele cu voce mai puţin uşor de auzit”, a afirmat Iohannis. 

El a subliniat că, în prezent, România trebuie să sprijine Republica Moldova pentru a-şi consolida calea proeuropeană. “Trebuie să-i ajutăm să implementeze Acordul de asociere cu UE, să-i ajutăm să depăşească criza politică în care se află, pentru că ei se află în continuare în criză. Dacă cineva crede că acolo s-a terminat şi totul este foarte frumos se înşeală”, a susţinut şeful statului.

Cele mai citite

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...
Ultima oră
Pe aceeași temă