12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCare este îndemnul Patriarhului Daniel în mesajul de Crăciun din acest an

Care este îndemnul Patriarhului Daniel în mesajul de Crăciun din acest an

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, îndeamnă în Pastorala de Crăciun "să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei", sperând totodată că valorile creştine "ne vor ajuta (…) să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mânturii Neamului", scrie Mediafax.

PF Daniel spune, la începutul Pastoralei, că sărbătoarea Naşterii Domnului este, "mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni". "Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El", spune Patriarhul.

Îndemnul Patriarhului pentru "viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare" este "să oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei". "Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare", mai spune PF Daniel, în mesajul său.

Patriarhul vorbeşte în Pastorală şi despre românii din diaspora. "Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în faptele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă, dincolo de graniţele României. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să le dăruiască ajutor în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, pentru ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală de cei dragi ai lor din România"

PF Daniel reaminteşte, în acelaşi mesaj, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii: "Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, lumina şi virtuțile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă cum să ne îmbogăţim prin milostenie, adunând comori în ceruri. Prin milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, facem cea mai bună investiţie, asigurăm darul nostru pentru eternitate, deoarece toate darurile şi investiţiile lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se pierde. Numai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit roade cereşti şi lumină dumnezeiască, adică viaţă şi fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu".

PF Daniel continuă subliniind că "din perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării virtuţilor creștine, ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele duhovniceşti".

Patriarhul îşi exprimă totodată speranţa că "toate aceste valori (creştine – n.r.) ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete, dar şi să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ideal sfânt al multor generații, dacă ne gândim că anul acesta s-au împlinit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a promulgat Legea Catedralei, care însă abia acum se construiește concret, ea fiind o necesitate practică şi un simbol al demnităţii noastre naţionale".

"În aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria sfintelor sărbători ale Crăciunului, Botezului Domnului şi Anului Nou!", mai spune PF Daniel, care îşi încheie mesajul cu urările tradiţionale "Sărbători fericite!" şi "La mulţi ani!".

Cele mai citite

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă