22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCatalanii vor INDEPENDENȚĂ! 80% dintre cei care au votat spun ”DA”

Catalanii vor INDEPENDENȚĂ! 80% dintre cei care au votat spun ”DA”

Rezultatele parțiale centralizate după votul consulativ de duminică organizat pe tema independenței Catalaniei arată că 80,7% dintre cei aproape 2 milioane de catalani care au votat sunt pentru independență.

Potrivit Mediafax, rezultatele difuzate după numărarea a 88,4% din buletinele de vot, arată că 1.649.239 de persoane au votat de două ori "da" la întrebările doriţi Catalonia să fie stat?" şi "dacă da, doriţi să fie independent?", a anunţat Joana Ortega, vicepreşedinta Executivului.

Potrivit lui Ortega, cel puţin două milioane de persoane au participat la consultare.

Aceste rezultate este necesar să fie interpretate cu prudenţă, în contextul în care opozanţii faţă de independenţă au anunţat că boicotează scrutinul.

Astfel, este vorba în principal despre simpatizanţi ai cauzei separatiste, care s-au prezentat în secţiile de votare din puternica regiune din nord-estul Spaniei cu 5,7 milioane de locuitori.

Potrivit acestor rezultate, 10,1% dintre participanţi au votat "nu" la a doua întrebare, 0,98% au introdus în urne buletine în alb, iar 4,55% au votat "nu" la ambele întrebări.

Aproximativ 5,4 milioane de catalani puteau, în mod teoretic, să participe la această consultare, deschisă inclusiv tinerilor cu vârsta de peste 16 ani şi străinilor rezidenţi în Catalonia. Catalanii din străinătate – New York, Sydney, Paris – puteau, de asemenea, să participe la consultare, mai scrie Mediafax.

Organizând scrutinul, Artur Mas, preşedintele catalan, a încălcat două decizii ale Tribunalului Constituţional, care a suspendat votul la solicitarea autorităţilor de la Madrid. Guvernul spaniol apreciază că numai toţi spaniolii au dreptul să se pronunţe asupra viitorului Cataloniei.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă