16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCâţi bani va da UE pentru susţinerea ţărilor afectate de criza refugiaţilor

Câţi bani va da UE pentru susţinerea ţărilor afectate de criza refugiaţilor

Uniunea Europeană s-a angajat joi, la Londra, să contribuie cu peste 3 miliarde de euro, în acest an, la sprijinirea Siriei, Iordaniei, Libanului şi Turciei, ţări afectate de criza refugiaţilor cauzată de războiul civil sirian, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres

În cadrul Conferinţei donatorilor de la Londra, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că ţările vecine Siriei furnizează un sprijin semnificativ prin găzduirea a 4,4 milioane de refugiaţi sirieni şi că celelalte state ar trebui să le susţină. 

La rândul său, secretarul de stat american John Kerry a promis că SUA vor furniza un ajutor de 890 de milioane de dolari Siriei şi ţărilor vecine şi a precizat că examinează cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov căile de facilitare a accesului convoaielor umanitare în zonele afectate din Siria. Contribuţia americană este formată din ajutoare umanitare în valoare de 600 de milioane de dolari pentru Siria şi din ajutor pentru dezvoltare, de 290 milioane de dolari, pentru ţările vecine Iordania şi Liban. 

Conferinţa de Londra, găzduită de Marea Britanie şi co-organizată împreună cu Germania, Norvegia, Kuweit şi ONU, are drept obiectiv strângerea a 9 miliarde de dolari pentru ajutorarea celor 13,5 milioane de locuitori rămaşi în Siria şi a celor 4,4 milioane de refugiaţi sirieni în ţările vecine. 

Cele mai citite

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă