12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCazuri de LEPRĂ, în Florida. Care sunt cauzele apariției bolii

Cazuri de LEPRĂ, în Florida. Care sunt cauzele apariției bolii

Mai multe persoane au fost diagnosticate cu lepră în statul american Florida. Ultimul caz a fost înregistrat în urmă cu trei săptămâni, relatează Mediafax.

Un număr tot mai mare de cazuri de lepră a fost înregistrat în Florida. Potrivit experţilor, boala ar fi fost răspândită de tatu, animale cu care ar fi intrat în contact persoanele care au fost diagnosticate cu lepră până în prezent, conform CNN.

Citește și: Bolile verii. Cum să ne ferim de cele mai frecvente afecţiuni din sezonul cald

Ultimul caz de lepră a fost identificat în urmă cu trei săptămâni, în comitatul Flagler, din Florida.

Potrivit Departamentului local de Sănătate, anual, în Florida se înregistrează de la două la douăsprezece cazuri de lepră, dar până în prezent, în cursul anului 2015 au fost diagnosticate deja nouă persoane.

Tatu, un mamifer cu corpul acoperit de plăci osoase și cornoase mobile, este infectat în mod natural cu lepră, cunoscută şi ca boala Hansen, conform Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC). Tatu sunt singurele animale care sunt purtătoare de lepră, o boală care afectează pielea şi sistemul nervos.

Citește și: Cum te ferești de bolile transmise prin alimente

Reprezentanţii CDC susţin că există posibilitatea ca boala să fie contractată prin tatu, dar, de regulă, este neobişnuit.

Lepra este o boală rară care afectează, în medie 50-100 de persoane anual în Statele Unite, potrivit doctorului Sunil Joshi, preşedintele Societăţii Medicale din Comitatul Duval din Florida. El precizează că lepra, la fel ca tuberculoza, se răspândeşte prin strănut şi tuse, dar că 95% dintre oameni sunt imuni la această boală.

Cu toate că numărul de cazuri de lepră este neobişnuit de mare, Joshi consideră că o explicaţie ar putea fi dezvoltarea imobiliară în ritm alert din Florida.

“Este o explicaţie clară pentru care se întâmplă acest lucru în Florida. (…) Noi case au fost construite şi distrugem casele animalelor tatu în acest proces de dezvoltare. Acum aceste animale ies în timpul zilei şi oamenii care sunt expuşi la ele sunt cei care lucrează afară”, precizează Joshi.

Lepra poate fi tratată dacă este descoperită la timp, dar dacă nu este tratată poate fi fatală.

Cele mai citite

Nașterile și căsătoriile în Germania au ajuns la cele mai scăzute niveluri în 2023 din ultimul deceniu

Naşterile şi căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicităţii de Biroul Federal...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă