12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialHandbal: Debut cu dreptul pentru Omer la națională, în preliminariile Euro 2018...

Handbal: Debut cu dreptul pentru Omer la națională, în preliminariile Euro 2018 UPDATE

Aihan Omer la naționala de handbal a României cu două victorii, obținute în primele două partide din cadrul preliminariilor Campionatului European de Handbal 2018. Tricolorii au învins de două ori reprezentativa Kosovo, adversară din Grupa 3.

Preliminariile CE 2018 au adus o nouă victorie de proporții a tricolorilor în cea de a doua partidă consecutivă jucată împotriva statului Kosovo. Naționala României s-a impus, la Priștina, cu scorul de 30-16 (15-10), asta după ce la București câștigaseră cu 36-24 (17-10).

Al treilea antrenor care ajunge în acest an pe banca naționalei, Aihan Omer, are sarcina de a califica România la ultimul turneu rămas în joc, Europeanul din 2018. Tricolorii au ratat, anul acesta calificarea la Cupa Mondială, dar și la Europeanul din 2016, astfel că lupta pentru CE 2018 a devenit una crucială.

Golgheterul întâlnirii din deplasare, cu kosovarii, a fost Ghionea, cu nu mai puțin de 8 reușite. România a mai înscris, la Priștina, prin jucătorii: Iancu 3, Novanc 3, Criciotoiu 3, Toma 2, Ghiţă 2, Csepreghi 2, Stavrositu 2, Buricea 2, Racoţea 1, Savenco 1, Grigoraş 1 gol.

Omer, care a mai antrenat în trecut naționala României, a apelat la câțiva jucători cu experiență, care o dată cu trecerea vârstei au ieșit din circuitul, precum Novanc (împlinește 34 de ani pe 8 noiembrie). Selecționer a declarat că pe el nu-l interesează vârsta și că „trebuie să fii nebun” să apelezi la jucători tineri când sunt disponibilii unii cu foarte mare experiență. Totuși Kosovo a reprezentat unul dintre cei mai accesibili adversari posibili, astfel că pentru România un test va fi cel cu naționala Italiei. Următoarele două meciuri din această fază de calificare, cu italienii, vor avea loc abia în 2015, între 10-14 iunie, astfel că până atunci s-ar putea ca Omer să schimbe strategia și să fie luați în calcul și alți jucători mai tineri, din campionat, care vor căpăta experiență.

După dubla cu statul Kosovo, România ocupă primul loc în grupă, cu 4 puncte, dar și cu un golaveraj pozitiv, de 26. Până la meciurile cu tricolorii, italienii vor juca și ei împotriva Kosovo, între 29 aprilie – 3 mai 2015.

Prima clasată din fiecare din cele trei grupe din turul I preliminar se va califica mai departe, în faza a doua a grupelor, decisivă. Turneul final al Campionatului European din 2018 va avea loc în Croaţia.

Cele mai citite

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...
Ultima oră
Pe aceeași temă