15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCe judecător român va candida pentru Tribunalul UE

Ce judecător român va candida pentru Tribunalul UE

Judecătoarea Octavia Spineanu-Matei a fost nominalizată de Guvern pentru a candida la funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Executivului. 

Propunerile de rezervă pentru această funcție sunt Norel Rosner şi Laura Ivanovici. 

"Printr-un memorandum adoptat astăzi, Executivul a aprobat nominalizările Comisiei de selecţie conduse de ministrul Justiţiei, Raluca Alexandra Prună", precizează comunicatul Guvernului. 

Propunerea României va fi transmisă până pe 29 februarie, având în vedere că mandatul actualului judecător român la Tribunalul Uniunii Europene, Andrei Popescu, expiră la 31 august. 

Potrivit art. 254 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), judecătorii Tribunalului sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani. Persoanele numite sunt alese de fiecare stat membru dintre personalităţi care oferă garanţii depline de independenţă şi care au capacitatea necesară pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale. 

Pe 19 februarie, Octavia Spineanu-Matei, directorul Institutului Naţional al Magistraturii, a fost nominalizată pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene, conform unei informări publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Octavia Spineanu-Matei este și judecator în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală.

Nominalizarea a fost făcută de o Comisie de selecţie, în urma punctajelor obţinute de candidaţi la proba interviului. După depunerea dosarelor, au fost acceptaţi zece candidaţi. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă