16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCe spune ministru Energiei despre viitorul Hidrolectrica

Ce spune ministru Energiei despre viitorul Hidrolectrica

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că Hidroelectrica ar putea ieși din insolvență în prima parte a anului viitor şi va fi listată pe bursă în 2017, relatează Mediafax

“Important este să dăm un semnal că vrem să mergem mai departe cu listarea. Partenerii noștri ne întreabă dacă mai avem de gând să listăm, inclusiv la CE Oltenia. Eu aș vrea ca la momentul din care (Hidroelectrica, n.r.) iese din insolvență să se facă o analiză clară a drumului care trebuie urmat, să vedem cum stăm cu procesul, să se încheie procesele cu băieții deștepți și aşa mai departe. Sigur, anumite pregătiri pot fi făcute, dar rămâne de văzut, nu aș vrea să ne grăbim să anunțăm să ne trezim după aceea că facem pași înapoi”, a afirmat luni Gerea, într-o conferință de presă.

Întrebat dacă Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă în 2017, Gerea a răspuns afirmativ.

Ministrul a adăugat că nu crede că statul va prelua curând conducerea companiei, deşi Hidroelectrica și-a achitat datoriile.

“Deocamdată societatea este în insolvență, deci procedurile trebuie să continue până la ieșirea din insolvență, are administrator special, administrator judiciar. Nu am primit totodată niciun fel de ofertă oficială din partea celor implicați în conducerea Hidroelectrica de a face un astfel de demers”, a mai spus el.

La finele lunii septembrie oficialul a anunţat că discuţiile privind eventuala listare a Complexului Energetic Oltenia (CEO) la bursă ar putea fi reluate în primăvară, iar în ceea ce privește Hidroelectrica operaţiunea nu poate avea loc cât timp compania este în insolvență.

Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să listeze CE Oltenia şi Hidroelectrica, însă au amânat lansarea ofertelor publice în condiţiile în care prima companie s-a confruntat cu dificultăţi în privinţa producţiei şi vânzării electricităţii şi urmează să treacă printr-un proces de restructurare şi reorganizare, iar cea de-a doua a reintrat în insolvenţă, la începutul anului trecut.

Hidroelectrica a înregistrat în primul semestru un profit record de 725 milioane lei, cu 42% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri aferentă primului semestru a crescut cu aproape 300 milioane lei comparativ cu primele 6 luni ale anului 2014 şi a ajuns la 1,85 miliarde lei.

Cele mai citite

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...

O rachetă rusească a rănit doi copii și trei adulți la Harkov

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi într-un atac aerian asupra oraşului Harkov. O rachetă lansată de ruşi a lovit o zonă rezidenţială....

Opt activiști pentru climă au fost arestați pe aeroportul din Munchen după ce au pătruns pe pista lui

Aeroportul din Munchen s-a confruntat cu perturbări semnificative sâmbătă dimineața, când activiștii pentru climă din cadrul mișcării Last Generation au pătruns în incinta aeroportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă