18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialVicepremierul maghiar se pronunţă asupra răspunsului adecvat privind Tratatul de la Trianon

Vicepremierul maghiar se pronunţă asupra răspunsului adecvat privind Tratatul de la Trianon

Vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, a declarat, joi, că acordarea cetățeniei ungare și sprijinul oferit etnicilor maghiari din afara granițelor și aspirațiilor lor de autonomie constituie răspunsuri adecvate la Tratatul de Pace de la Trianon, informează Agerpres.

Semjen a arătat, în cadrul unui interviu acordat postului de știri M1, că, datorită legii coeziunii naționale și politicilor guvernului în privința minorităților maghiare din afara granițelor, în parlament și în societate există un consens deplin asupra problemelor fundamentale, ceea ce nu se întâmpla în urmă cu câțiva ani.

Citeşte şi: Viitorul guvern ungar vrea să faciliteze acordarea dublei cetăţenii pentru maghiari

Aceste probleme includ acordarea cetățeniei și a dreptului de vot pentru maghiarii din afara granițelor și sprijinirea cererilor de autonomie teritorială pentru cei care trăiesc în comunități numeroase și de autonomie culturală pentru comunitățile mai mici din Bazinul Carpatic, a afirmat Zsolt Semjen.

Potrivit vicepremierului ungar, pentru supraviețuirea comunităților etnice maghiare este necesar un sistem de sprijin puternic, niciun alt guvern ungar nealocând atât de multe resurse în acest scop, mai ales pentru școlile maghiarilor de peste hotare. De asemenea, 690.000 de persoane au depus deja jurământul de cetățenie din cele peste 730.000 care au solicitat acordarea ei.

La 4 iunie, Ungaria marchează Ziua Coeziunii Naționale, prin care comemorează semnarea Tratatului de la Trianon în 1920, care a consfințit noile frontiere ale statului ungar în urma Primului Război Mondial.

 

 

Cele mai citite

Premierul spaniol Pedro Sanchez nu demisionează

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că nu demisionează din funcția de premier. Anunțul vine după o pauză de câteva zile. Prim-ministrul spaniol Pedro...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...
Ultima oră
Pe aceeași temă