20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCEDO a condamnat din nou România, în dosarul Revoluției

CEDO a condamnat din nou România, în dosarul Revoluției

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  (CEDO) a condamnat din nou România, în dosarul Revoluției, pentru lipsa unei anchete efective în acest dosar.

Astfel, statul român trebuie să plătească pentru fiecare dintre cei 45 de denunțători câte 15.000 de euro, plus cheltuieli, despăgubirile totale ajungând la 675 de mii de euro.

La finalul lunii martie, CEDO anunța că va lua o decizie în 70 de cauze având ca reclamanţi urmaşi ai eroilor martiri din Dosarul Revoluţiei. Urmaşi ai eroilor martiri din Decembrie 1989 – părinţi, soţi şi copii – „ei înşişi eroi, prin demnitatea cu care şi-au dus durerea timp de 26 de ani, văduviţi de Statul Român de dreptul de a li se face dreptate”, au depus în anul 2013 acţiuni la Curtea de la Strasbourg.

Citește și: CEDO va decide în alte 70 de cauze ale Revoluţiei Române din 1989

Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului au acordat prioritate în judecarea acestor cauze, apreciate ca fiind de interes naţional pentru România. Asociaţia 21 Decembrie enumeră câteva din cauzele ce vor fi judecate la CEDO: Alina CONSTANTIN v. România, (Application Number 64763/13), Felicia LAMBERT v. România, (Application Number 64771/13), Constantin LAMBERT v. România, (Application Number 64778/13), Elena-Maria BĂDULESCU v. România, (Application Number 64781/13), Leonard Eugen SANDU v. România, (Application Number 64788/13), RĂUTU v. România, (Application Number 64783/13), MOISE v. România, (Application Number 64797/13), Ecaterina MIREA v. România, (Application Number 43626/13), COMAN v. România, (Application Number 43652/13), Dumitru Ilie BENDORFEAN v. România, (Application Number 43674/13).

Asociaţia 21 Decembrie îi cere ministrului Justiţiei, Raluca Prună – prin intermediul unui „Apel la conştiinţă şi profesionalism” – să analizeze şi să numească viitorul Procuror General al României “care să fie deasupra oricărei bănuieli de subordonare militară, cu profunzime morală pentru lege şi dreptate, aşa cum momentul, situaţia şi poziţia României în structurile instituţiilor europene şi euroatlantice o impun”. „Demilitarizarea instituţiilor publice din Romania este o cerinţă imperativă a societăţii civile. Vă rugăm să ţineţi cont de solicitările noastre. Răbdarea noastră demnă de peste 26 de ani, are totuşi o limită faţă de sistemul judiciar românesc. Acesta a favorizat şi a devenit complicele hienelor politico – militare criminale.”, se arată în apelul Asociaţiei.

Potrivit reprezentantului victimelor revoluţiei, Teodor Mărieş, aceste 70 de cauze, luate în discuţie de CEDO, nu ating nici 1% dintre cele peste 8.000 de victime ucise, rănite, arestate şi torturate, în sângerosul decembrie 1989.

Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Gabriela Firea pregătește o concurență serioasă pentru Nicușor Dan în Alegerile Locale

Depunerea candidaturii reprezentantului PSD pentru functia de primar general al capitalei, in Bucuresti, 28 aprilie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea
Ultima oră
Pe aceeași temă