19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCentrul Clujului se transformă în târg de carte

Centrul Clujului se transformă în târg de carte

Unele dintre edituri oferă discounturi uriașe, iar clujenii au ocazia să cumpere cărți bune pentru 5 sau 10 lei.

Centrul Clujului se transformă, de azi până duminică, într-un imens târg de carte. Este vorba de cel mai important târg de profil din istoria orașului, Gaudeamus, care va atinge în ediția din acest an un nou record în domeniul spațiului expozițional și al numărului de vizitatori, după cum afirmă unul dintre organizatori, managerul Radio România Cluj, Bogdan Roșca.

Președintele de onoare al Gaudeamus Cluj 2015 este cunoscutul poet clujean Adrian Popescu, redactorul-șef al revistei Steaua. În această ediție sunt programate 77 de evenimente editoriale. Însă dincolo de imensa miză culturală și literară, Târgul Gaudeamus are și o importantă miză economică, după cum spune unul dintre fondatori, Vladimir Epstein. Anul trecut, editurile prezente la târg au realizat vânzări cumulate de aproximativ un milion de lei, o sumă imensă pentru piața cărții din România. Însă principalii beneficiari ai acestui demers au fost clujenii.

“Anul trecut am cumpărat cărți bune cu 5 sau cu 10 lei. Am cumpărat Vecerniile Siciliene, de la Nemira, pentu doar 10 lei“, spune scriitorul Marius Chiorean. Și pentru acest an, editurile participante au anunțat că vor oferi discounturi cuprinse între 10 și 90 la sută.

80 de expozanți, în pavilionul mobil

Și ediția din acest an se anunță una deosebit de interesantă. „Caravana Gaudeamus, organizată de Radio România prin Centrul Cultural Media şi Radio Cluj, transformă Clujul, de miercuri, 22 aprilie, şi până duminică, 26 aprilie, în Capitala Europeană a Cărţii. Cel mai mare dintre târgurile Caravanei va reuni peste 80 de expozanţi care vor aduce, în pavilionul mobil din Piaţa Unirii, cele mai recente apariţii editoriale, pachete promoţionale şi concursuri pentru public.

Târgul Gaudeamus Cluj va promova campania de donaţii Cărţile se întorc acasă, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să cedeze volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele. Tot în cadrul Târgului de la Cluj, proiectul Invitaţi de nota 10 va recompensa şi promova olimpicii României la diferite discipline. În mod excepţional în acest an, Târgul Gaudeamus a fost inclus în calendarul evenimentelor culturale ale oraşului-gazdă, în cadrul proiectului Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015. De asemenea, Caravana Gaudeamus va marca şi Ziua Mondială a Cărţii, care va fi sărbătorită pe 23 aprilie“, spun organizatorii.

Evenimentul este cel cu numărul 86 în seria târgurilor de carte pe care Radio România le organizează de peste 20 de ani. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc azi, la ora 12.00.

“Programul de vizitare a târgului este următorul: de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00. Intrarea este liberă pentru toate categoriile de public. Programul Lectura este un proiect de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România, al cărui principal obiectiv este susţinerea pieţei de carte din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional şi proiecte conexe. Palmaresul cumulat al Programului, în intervalul noiembrie 1994 – martie 2015, însumează 85 de târguri organizate sub brandul Gaudeamus, peste 9.400 de expozanţi, 2.413.000 de vizitatori şi aproape 9.600 de evenimente“, spun organizatorii.

Cele mai citite

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă