11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCIA: Serviciile secrete americane și britanice păstrează relații apropiate, chiar și după...

CIA: Serviciile secrete americane și britanice păstrează relații apropiate, chiar și după BREXIT

Serviciile de informaţii din SUA și din Regatul Unit îşi vor menţine relaţia apropiată în pofida deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, a anunţat directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA, John Brennan, informează Mediafax.

Votul alegătorilor britanici pentru o ieşire din UE a aruncat urme de îndoială asupra viitorului “relaţiei speciale” dintre Washington şi Londra, o Mare Britanie în afara UE fiind un partener cu mult mai puţin interesant pentru Statele Unite, potrivit unor experţi, relatează Le Figaro.

Însă în ceea ce priveşte spionajul, parneteriatul strâns dintre cele două state “nu va fi afectat în lunile şi anii care vor veni”, a declarat John Brennan la Washington, în cadrul unei conferinţe.

“Aceste legături sunt şi vor fi mereu esenţiale pentru securitatea noastră colectivă şi se vor intensifica în anii care vor urma”, a adăugat acesta.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă