16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMinisterul Apărării încearcă să își repare GAFA în fața militarilor cu dizabilități

Ministerul Apărării încearcă să își repare GAFA în fața militarilor cu dizabilități

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a pedalat, miercuri, şapte kilometri, împreună cu jurnaliştii Adrian Măniuţiu şi Adrian Ursu, pentru a sprijini participarea a cinci militari români răniţi în Afganistan la Jocurile Paralimpice, informează Agerpres.

“Aş face absolut orice pentru ca participarea dânşilor să fie posibilă, să se deruleze în condiţiile cele mai bune. De altfel, la Ministerul Apărării întreprindem demersuri intense pentru a ne asigura că participarea la ediţia următoare a Jocurilor Olimpice e securizată. Cel mai recent am avut ocazia să acţionez în această direcţie în discuţiile de la Londra cu omologul meu britanic, secretarul apărării Michael Fallon. Am avut o reacţie pozitivă, încurajatoare. A fost foarte plăcut impresionat de idee şi aceste demersuri le vom continua la aceeaşi intensitate în perioada următoare”, a precizat Motoc.

El a amintit că la CSA Steaua există o secţie special înfiinţată cu scopul de optimiza pregătirea acestor sportivi. 

Proiectul de sprijinire a celor cinci militari români este coordonat de Asociaţia Povestaşii şi de Invictus România şi are obiectivul de a strânge fondurile necesare pentru participarea acestora în anul 2017 la Jocurile Paralimpice din Canada. 

În perioada iunie – septembrie 2017, realizatorul TV Adrian Măniuţiu va pedala 2017 kilometri, împreună cu prieteni pasionaţi de ciclism, personalităţi din diverse domenii, oameni de afaceri, vedete sau oricine doreşte să se alăture cauzei. Fiecare din cei 2017 kilometri va putea fi cumpărat online de către orice persoană care doreşte să se implice în cauză, până când se va strânge suma necesară – 50.000 de euro. 

Banii vor fi destinaţi achiziţionării de echipamente specifice: protezele pentru alergare, adaptoare pentru echipamentele sportive deja existente, biciclete speciale pentru invalizi, precum şi pentru suplimentele alimentare de care aceştia au nevoie.

Eforrturile ministrului Motoc și ale Ministerului Apărării de a trimite militari la Jocurile Paralimpice din 2017 apar după ce militarii români au ratat participarea la concursul similar din anul 2016, întrucât românii nu au fost înscriși în concurs.

Acum trei luni, TVR informa că militarii români cu dizabilităţi nu vor putea participa anul acesta la Jocurile Invictus deoarece Ministerul Apărării Naționale nu a trimis la timp actele de înscriere. MApN a susținut că le-a cerut de fapt voluntarilor să iniţieze demersurile de înscriere.

Citește și: Militarii români ratează anul acesta Jocurile Invictus. Care este motivul

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă