13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialCine este liderul grupului terorist Stat Islamic

Cine este liderul grupului terorist Stat Islamic

Teroristul cel mai căutat din lume, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost secretar administrativ înainte de a deveni liderul organizaţiei radicale Stat Islamic în Irak şi Siria, arată Business Insider, conform Mediafax.

Al-Baghdadi, pe numele real Ibrahim Awad Ibrahim Al Badry, a fost deţinut de armata americană în oraşul irakian Fallujah în perioada februarie-decembrie 2004, în cursul intervenţiei Statelor Unite în Irak.

Islamistul fusese arestat în calitatea de complice în ancheta care îl viza pe un alt terorist căutat la acea vreme de autorităţile americane.

Potrivit dosarului, obţinut de Business Insider în virtutea Legii americane privind accesul la informaţii publice, Al-Badry (care a luat recent pseudonimul Al-Baghdadi) era considerat "civil" şi declarase la arestare ocupaţia de "secretar" (pentru activităţi în administraţia locală). Al-Baghdadi s-a născut la Fallujah şi are 43 de ani.

Abu Bakr al-Baghdadi este liderul organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic în Irak şi Siria, care s-a remarcat prin nenumărate acte de cruzime în ultimii ani, inclusiv prin sute de execuţii prin decapitare.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă