12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCine este noul ministru de Finanțe al Greciei

Cine este noul ministru de Finanțe al Greciei

UPDATE: Euclid Tsakalotos tocmai a depus jurământul pentru funcția de ministru al Finanțelor, potrivit The Guardian. 

****

Premierul grec Alexis Tsipras l-a numit pe Euclid Tsakalotos, șeful negociatorilor cu creditorii internaționali, în funcția de ministru al Finanțelor, în locul lui Yanis Varoufakis, scrie The Guardian. 

Tsakalotos este cunoscut drept creierul din spatele politicilor economice ale Syriza și este cel care s-a ocupat de negocierile cu creditorii internaționali ai Greciei în ultimele luni. 

Euclid Tsakalotos îl înlocuiește pe Yanis Varoufakis, care și-a anunțat demisia luni dimineață pe blogul personal. 

Citește și: FOTO: Yanis Varoufakis, o ieșire ca-n filme din Guvern

Tsakalotos, în vârstă de 55 de ani, s-a născut în oraşul olandez Rotterdam, scrie Mediafax

Euclid Tsakalotos a absolvit Colegiul pentru Studii Economice al Universităţii Oxford, iar în anul 1989 a obţinut titlul de doctor în economie.

Tsakalotos este membru al formaţiunii de extremă-stânga Syriza de aproape zece ani şi este deputat din 2012.

Descris drept “creierul din spatele politicilor economice ale partidului Syriza”, Tsakalotos a scris şase cărţi, abordând inclusiv cauzele crizei economico-financiare din Grecia.

Demisia lui Varoufakis a fost o surpriză, întrucât rezultatul de la referendum a arătat că oamenii au votat masiv împotriva măsurilor de austeritate impuse de creditorii internaționali. Varoufakis care este și profesor universitar de economie a explicat gestul spunând că partenerii UE au sugerat că ar fi mai înclinați să se așeze din nou la masa negocierilor dacă el nu ar mai fi printre negociatori.

De asemenea, Yanis Varoufakis a explicat că premierul grec Alexis Tsipras a considerat că este de preferat ca el să părăsească Guvernul, cât timp în acest mod se poate ajunge mai repede la un acord. 

 

 

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă