14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialColaborare între Rusia şi Italia: Vor construi elicoptere de mare tonaj

Colaborare între Rusia şi Italia: Vor construi elicoptere de mare tonaj

Președintele Vladimir Putin a anunțat, miercuri, la Milano, că  Rusia şi Italia pregătesc un contract privind fabricarea unor elicoptere de mare, tonaj care vor fi folosite pentru efectuarea unor activităţi de exploatare a resurselor naturale în Arctica, informează Mediafax.

“Un contract privind fabricarea de elicoptere de mare tonaj destinate exploatării de resurse naturale aparţinând Rusiei este în curs de pregătire cu grupul Rosneft”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei conferinţe de presă, la Milano.

Grupul italian Finmeccanica şi giganţii ruşi Rostec şi Rosneft au semnat un memorandum de înţelegere privind fabricarea a 160 de elicoptere de tip AW-189 în Rusia. Dotate cu o capacitate mare de transport, aceste aparate de zbor vor fi folosite la efectuarea unor activităţi de exploatare a resurselor naturale pe platoul rusesc din Arctica.

“Societăţi italiene vor primi comenzi în valoare de trei miliarde de euro până în 2025”, a precizat şeful statului rus.

Potrivit lui, acest contract i-a atras atenţia premierului italian, Matteo Renzi.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a salutat parteneriatul economic dintre Rusia şi Italia.

Exprimându-se în cursul ceremoniei de deschidere a Zilei Rusiei la Expoziţia Universală din Milano, Putin a declarat că Rusia şi Italia sunt doi parteneri care îşi respectă interesele reciproce.

“Italia figurează printre principalii noştri parteneri comerciali din Europa. Cooperând pe scena internaţională, luăm în considerare şi respectăm interesele noastre reciproce”, a declarat el.

La rândul său, Matteo Renzi a admis că există unele disensiuni cu Vladimir Putin, dar a precizat că UE şi Rusia se confruntă, în acelaşi timp, cu provocări comune.

“Trăim într-un context internaţional dificil, inclusiv din cauza problemelor în care nu există unitate, dar cu care ne confruntăm împreună”, a afirmat Renzi.

Vladimir Putin a efectuat miercuri o vizită în Italia, unde s-a întâlnit cu premierul Matteo Renzi, Papa Francisc, preşedintele italian Sergio Mattarella şi cu omul de afaceri şi liderul partidului Forza Italia, Silvio Berlusconi.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă