25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialColorantul caramel, cel mai răspândit în lume, poate fi dăunător sănătății

Colorantul caramel, cel mai răspândit în lume, poate fi dăunător sănătății

Colorantul "caramel", cel mai răspândit și cel mai utilizat colorant alimentar, poate fi dăunător pentru sănătate, potrivit rezultatelor unui studiu publicat joi de Institutul Științific de Sănătate Publică (ISP) din Belgia, informează Agerpres.

Obținut prin topirea zahărului în apă, caramelul poate produce, sub influența căldurii, noi substanțe dintre care ISP a detectat patru cu potențial toxic: THI (o substanță care împiedică funcționarea corectă a reacțiilor imune ale organismului), 5-HMF (o substanță care are un potențial ridicat de toxicitate), 2-MIE și 4-MEI (agenți cu potențial cancerigen). Rețeta de bază (E150a) este adesea modificată prin adăugarea de amoniac (E150b), sulfiți (E150c) sau cele două substanțe chimice combinate (E150d).

În ceea ce privește legislația, Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentară este prudentă "deoarece are doar date limitate privind nivelurile reale ale acestor substanțe nou formate în produsul alimentar final". "Concentrațiile de substanțe sunt verificate doar la producția de caramel", a precizat ISP.

Institutul subliniază riscul de expunere la aceste substanțe nou formate, în principal pentru copii. De asemenea, institutul intenționează să ridice gradul de conștientizare în rândul consumatorilor, încurajându-i în ceea ce privește schimbarea obiceiurilor lor alimentare, și să țină seama de mențiunea "colorant caramel" din lista ingredientelor, scrie AFP.

Colorantul "caramel" este utilizat în băuturile pe bază de cola și în bere, dar și în alte tipuri de alimente precum sosurile, oțeturile, înghețata, fructele uscate etc.

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă