12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialComisie disciplinară a CIO, sesizată în cazul celor patru înotători americani

Comisie disciplinară a CIO, sesizată în cazul celor patru înotători americani

O comisie disciplinară a Comitetului Internațional Olimpic (CIO) a fost sesizată în cazul falsei agresiuni a celor patru înotători americani, între care Ryan Lochte, a anunțat vineri forul internațional, citat de AFP, via Agerpres.

Ryan Lochte, multiplu medaliat olimpic, a afirmat că a fost agresat împreună cu trei coechipieri cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Rio, o mărturie care s-a dovedit însă falsă.
 
"CIO a numit o comisie disciplinară responsabilă să examineze cazurile celor patru înotători americani", a precizat un purtător de cuvânt al CIO.
 
"Membrii acestei comisii, care au posibilitatea de a-i audia pe înotători, vor constata dacă există elementele adoptării unor sancțiuni", a mai spus purtătorul de cuvânt.
 
Comisia va fi prezidată de elvețianul Denis Oswald, membru CIO din 1991 și avocat de profesie.
 
Cei patru înotători olimpici americani care s-au declarat victimele unui jaf nocturn, duminica trecută la Rio de Janeiro, nu au spus adevărul în privința incidentului, a confirmat poliția braziliană, dar și Comitetul Olimpic din SUA, care și-a cerut scuze pentru comportamentul sportivilor săi.
 
"Sportivii nu au fost victimele unui furt", a declarat șeful poliției civile din Rio, Fernando Veloso, nici jefuiți de falși polițiști, însă au avut o altercație cu un agent de pază într-o benzinărie, în care americanii, aflați sub influența alcoolului, au vandalizat toaletele.
Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă