22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialConfruntări intense la Doneţk, în urma sosirii unor întăriri pentru rebeli

Confruntări intense la Doneţk, în urma sosirii unor întăriri pentru rebeli

Tiruri de artilerie aveau loc duminică dimineaţa la Doneţk, unde confruntări intense de artilerie au izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce în fieful separatiştilor proruşi din estul Ucrainei au sosit întăriri importante, potrivit OSCE, relatează AFP, citată de Mediafax.

Confruntările de duminică erau mai puţin intense decât cele din timpul nopţii, potrivit unui jurnalist AFP. Tiruri foarte aproape de centrul localităţii au început să se intensifice către ora locală 2.00 (1.00, ora României) şi continuau cu aceeaşi forţă şi regularitate două ore mai târziu, potrivit unor jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului.

Şapte tunuri de asalt au fost văzute îndreptându-se duminică dimineaţa atât către zona aeroportului, unul dintre principalele puncte fierbinţi, pe care armata ucraineană şi separatiştii şi-l dispută de mai multe luni, cât şi către Iasînovata, un nod feroviar şi oraş vecin cu Doneţk, a declarat pentru AFP un locuitor care a văzut coloana trecând către ora locală 9.00 (8.00, ora României).

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-a declarat sâmbătă seara "foarte îngrijorată" din cauza prezenţei unor convoaie militare şi tancuri în estul Ucrainei, în zone aflate sub controlul separatiştilor proruşi.

"Peste 40 de tancuri şi camioane" au fost văzute circulând pe un drum de la periferia Makiivka, au declarat observatori OSCE prezenţi în Ucraina pentru a supraveghea aplicarea armistiţiului semnat la 5 septembrie între Kiev şi separatişti.

Au fost văzute şi 19 camioane militare marca rusească Kamaz, fără numere de înmatriculare, care transportau tunuri de calibrul 122 milimetri şi personal în uniforme verzi fără însemne militare. Convoiul era însoţit de şase camioane cisternă.

Observatori OSCE au văzut, de asemenea, un convoi de nouă tancuri – patru T-72 şi cinci T-64 – care se deplasau la sud-vest de Doneţk.

Cele mai citite

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...

Expert Forum: Până pe 16 mai, partidele au cheltuit 11 milioane lei, pentru campania la alegerile europarlamentare şi peste 3,8 milioane lei pe campania...

Potrivit raportului Expert Forum, pentru europarlamentare, până la data de 16 mai au fost raportate venituri de 40 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă