17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialConsilierul premierului, despre FMI: România îşi respectă angajamentele

Consilierul premierului, despre FMI: România îşi respectă angajamentele

Nefinalizarea vizitei delegației FMI-BM-CE cu semnarea unei scrisori de intenție nu înseamnă în niciun fel că acordul cu creditorii internaționali este suspendat, așa cum sugerează anumite voci publice, a declarat duminică, pentru agenţia Agerpres, consilierul premierului, Cristian Socol. Potrivit acestuia, evaluarea din noiembrie se va finaliza cu condiții agreate de ambele părți.

"România își respectă/ își va respecta toate condiționalitățile convenite cu creditorii internaționali atât în ceea ce privește țintele macroeconomice, cât și reformele structurale. Angajamentul total pentru respectarea prevederilor din acordul stând by, dar și a prevederilor noilor reguli de guvernanță la nivel macroeconomic prevăzute în Compactul Fiscal, Six Pack, Semestrul European s.a. se poate vedea din îndeplinirea absolută a țintelor de parcurs convenite. România nu a tras/ nu va trage niciun ban de la instituțiile financiare internaționale în timpul acordului preventiv pentru un motiv simplu — nu are nevoie', a afirmat Socol.

Consilierul premierului a mai declarat că România arată un tablou macroeconomic solid, cu creștere economică record, inflația și deficitul de cont curent la minime istorice, datorie externă în scădere și datorie publică mult sub pragul de sustenabilitate. Socol susține că România îndeplinește azi 10 criterii din cele 11 prevăzute în sistemul european Macroeconomic Imbalances Procedure — mecanism de avertizare timpurie a dezechilibrelor macroeconomice, scrie agenţia de presă subvenţionată de la bugetul de stat, Agerpres.

'România este puternic imunizată în fata șocurilor interne și externe — un buffer în trezorerie de 7 miliarde euro care asigură peste 4 luni din nevoia de finanțare curentă, rezervele BNR sunt mult peste limita de confort, fie că judecăm după regula Greenspan Guidotti raportându-le la datoria externă pe termen scurt (la maturitatea rămasă), după gradul de acoperire a trei luni de importuri sau dacă acoperă cel puțin o cincime din M2.

Exporturile au un ritm de creștere mai mare decât cel al datoriei externe pe termen scurt. România este percepută ca o economie solidă, încrederea în potențialul economiei românești fiind reflectat în cote de risc asociate și costuri de finanțare la minime istorice', a mai afirmat Cristian Socol.

Delegațiile Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene s-au aflat în România în perioada 2-12 iunie pentru a treia evaluare a acordului stand by și a primei evaluări a programului preventiv privind balanța de plăți a României cu Comisia Europeană. AGERPRES/(AS)

Cele mai citite

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă