17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCoordonatorul serviciilor secrete americane, despre principala ameninţare teroristă la nivel mondial

Coordonatorul serviciilor secrete americane, despre principala ameninţare teroristă la nivel mondial

“Gruparea Statul Islamic (SI) a devenit principala ameninţare teroristă la nivel mondial, cu o capacitate tot mai mare de a lansa atacuri în întreaga lume”, a declarat marţi coordonatorul serviciilor de informaţii americane, James Clapper, potrivit AFP, citată de Agerpres

În SUA, principala ameninţare extremistă islamistă este internă, reprezentată de americanii sau de rezidenţii americani radicalizaţi, a mai precizat el în evaluarea sa anuală susţinută în Congres privind ameninţările la nivel global. 

Succesul unor atacuri extremiste izolate cum a fost cel de la Chattanooga (Tennessee) din iulie asupra unui centru de rezervişti al Marinei şi cel de la San Bernardino “ar putea inspira” şi alte persoane să comită acelaşi tip de atacuri, fără niciun semn de avertizare sau cu puţine semne de avertizare, potrivit lui Clapper. Gruparea Statul Islamic “a devenit principala ameninţare teroristă datorită autoproclamatului său califat din Siria şi din Irak şi datorită capacităţii sale tot mai mari de a lansa şi inspira atacuri” în întreaga lume, a spus Clapper. 

La rândul lor, “grupări afiliate Al-Qaida şi-au demonstrat hotărârea şi s-au arătat pregătite să avanseze în 2016”, în pofida eforturilor SUA şi ale aliaţilor lor, care “au atins semnificativ” direcţia de mişcare în Afganistan şi în Pakistan, potrivit lui Clapper. El a mai atras atenţia că proliferarea a diferite dispozitive, dintre care multe sunt concepute cu minime cerinţe de securitate şi testare, şi ‘complexitatea mereu în creştere’ a reţelelor de date “pot duce la vulnerabilităţi tot mai numeroase în infrastructura civilă şi în sistemele administraţiei americane”, potrivit Reuters. 

Clapper a precizat că pe măsură ce tot mai multe dispozitive ‘inteligente’, variind de la instalaţii din gospodărie la maşini care se conduc singure, sunt încorporate în reţeaua electronică, răspândirea unor astfel de sisteme poate “ameninţa confidenţialitatea şi integritatea datelor sau continuitatea serviciilor”. 

Agenţii străine de spionaj vor avea posibilitatea în viitor să profite de răspândirea şi amestecul acestor dispozitive pentru a efectua operaţiuni de supraveghere, de urmărire a unor locaţii, de a lua ca ţintă informatori pentru potenţiale recrutări sau de a avea acces la reţele sau la datele utilizatorilor. 

James Clapper este coordonatorul a 17 agenţii de informaţii americane, printre care CIA, NSA sau DIA (serviciul secret al armatei). El este principalul consilier pe probleme de servicii secrete al preşedintelui american.

Cele mai citite

Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs merg la Jocurile Olimpice! România are 82 de sportivi calificați la Paris

România și-a mărit numărul de sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice, după ce perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire...
Ultima oră
Pe aceeași temă