22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCopiii sunt 'carne de tun' pentru gruparea jihadistă Stat Islamic

Copiii sunt ‘carne de tun’ pentru gruparea jihadistă Stat Islamic

Numărul copiilor şi adolescenţilor recrutaţi de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) s-a dublat într-un an, în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2016, potrivit unui raport al centrului antiterorist al Academiei Militare West Point (SUA), relatează luni Le Point, preluat de Agerpres

Mulţi dintre aceşti copii sunt folosiţi ca atacatori sinucigaşi de Daesh (acronimul în limba arabă pentru SI). Potrivit raportului, publicat de Pentagon, membrii Daesh îi înrolează mai ales pe orfanii combatanţilor morţi în misiune sau executaţi de poliţia sa politică. 
Deşi majoritatea acestor copii provin din Irak şi Siria, unii dintre ei sosesc din Australia, Franţa şi Marea Britanie. 
Peter Ford, fost ambasador britanic în Siria, citat de televiziunea Russia Today, afirmă că măsurile luate de autorităţile turce nu sunt suficiente pentru a opri părinţii care doresc să se alăture ‘în familie’ teroriştilor. ‘Când un caz atrage multă atenţie în mass-media, atunci poliţiştii de frontieră turci arestează familia. Însă, în cele mai multe cazuri, aceştia traversează liber frontiera’, a mai spus Peter Ford. 
Daesh nu este singura organizaţie militară care se foloseşte de minori. Potrivit Unicef, circa 250.000 de copii participă în prezent la conflicte armate la nivel mondial. Unii dintre ei sunt recrutaţi chiar de armate regulate, deşi majoritatea statelor membre ONU au semnat acorduri împotriva utilizării copiilor-soldaţi.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă