16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCorlăţean face duminică o vizită în Israel, care include o deplasare la...

Corlăţean face duminică o vizită în Israel, care include o deplasare la Ramallah-Palestina

~~MAE informează, printr-un comunicat, că ministrul de Externe, Titus Corlăţean, face dumincă, o vizită în Statul Israel. "Şeful diplomaţiei române va avea o întâlnire cu omologul său israelian, Avigdor Lieberman, prilej cu care vor fi discutate subiecte legate de stadiul relaţiilor politico-diplomatice româno-israeliene, precum şi de cooperarea sectorială în multiple domenii, precum: cooperare economică şi investiţii, cooperare în domenii strategice, cercetare şi dezvoltare, ştiinţă şi tehnologie, agricultură, medicină şi sănătate, turism, cultură şi educaţie etc. O atenţie particulară va fi acordată problematicii combaterii anti-semitismului şi promovării educaţiei pe această linie. Agenda discuţiilor va cuprinde un schimb de opinii cu privire la problemele internaţionale de interes major, cu accent pe evoluţiile din Europa de est, respectiv, Orientul Mijlociu, precum şi aspecte ale cooperării în cadrul organismelor internaţionale. Programul vizitei va cuprinde şi semnarea unor documente de cooperare bilaterală. De asemenea, în cadrul deplasării în Statul Israel, ministrul Titus Corlăţean va avea o întrevedere cu preşedintele Partidului Muncii, Isaac Herzog", precizează MAE.

În contextul vizitei în Statul Israel, ministrul Corlăţean va face, duminică, o deplasare la Ramallah-Palestina, potrivit ministerului. "Cu această ocazie, şeful diplomaţiei române va avea convorbiri cu omologul său, Riad al-Malki, prilej cu care vor fi abordate teme referitoare la dialogul şi cooperarea bilaterale româno-palestiniene, precum şi la evoluţiile regionale, cu precădere aspecte privind Procesul de pace din Orientul Mijlociu", se mai arată în comunicatl MAE.

 

Cele mai citite

Iulia Svyrydenko, ministrul Economiei din Ucraina: Investitorii străini au injectat 4,25 miliarde de dolari în economia țării în 2023

Investitorii străini au injectat anul trecut un total de 4,25 miliarde de dolari în economia ucraineană, potrivit Băncii Naționale a Ucrainei. Această cifră este...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă